Articol de Paula Catană, Cabinetul de Avocatură Radu Comănac
Potrivit Noului Cod Civil (NCC), prin contractul de antrepriză una din părți, antreprenorul, se obligă ca, pe riscul său, să execute o anumită lucrare, materială ori intelectuală, sau să presteze un anumit serviciu pentru cealaltă parte, beneficiarul, în schimbul unui preț.
Întrucât se face vorbire despre o lucrare materială sau intelectuală, precum și de prestarea unui serviciu, obiectul unui astfel de contract este foarte larg, încluzând practic orice prestare de servicii sau execuția unor lucrări de orice natură care nu sunt reglementate în mod expres ca fiind alt tip de contracte.
Pentru acest motiv, este recomandată încheierea unui contract de antrepriză de servicii și nu a unui contract de prestări servicii, tinând cont și de faptul că legile care reglementau expres ultimul tip de contract au fost abrogate, dând în acest fel caracterul de contract nenumit unei astfel de convenții de prestări servicii, cu toate consecințele ce decurg de aici. În practică, de foarte multe ori contractul de antrepriză este asociat contractului de antrepriză pentru lucrări de construcții, dar NCC a extins cu mult aria sa de aplicare, făcând și mai evident acest lucru prin reglementarea separată a contractului de antrepriză pentru lucrări de construcții, în secțiunea a II-a a capitolului referitor la contractul de antrepriză.
Prestarea serviciului sau a lucrării materiale sau intelectuale se face în schimbul unui preț, care poate consta în bani sau oricare altă prestație. Aceasta este diferența majoră dintre prețul antreprizei și prețul vânzării, însă cele două contracte au și câteva trăsături comune: ambele prețuri trebuie să fie serioase și determinate sau cel putin determinabile la data semnării contractului.
O altă asemănare între cele două contracte o reprezintă faptul că antreprenorul datorează garanție contra viciilor lucrării și pentru calitățile convenite, potrivit dispozițiilor privind garanția contra viciilor lucrului vândut, care se aplică în mod corespunzător. Trebuie, de asemenea, menționat că în cazurile și condițiile prevăzute de lege, și antreprenorul și vânzătorul beneficiază de o ipotecă legală pentru garantarea plății prețului datorat de cumpărător, respectiv de beneficiar.
NNC prevede în art. 1.855 cea mai importantă delimitare între contractul de vânzare și contractul de antrepriză, respectiv: „contractul este de vânzare, iar nu de antrepriză, atunci când, potrivit intenției părților, executarea lucrării nu constituie scopul principal al contractului, avându-se în vedere și valoarea bunurilor furnizate.” Iată de ce într-un contract de antrepriză trebuie precizat cât mai exact și mai detaliat obiectul acestuia, precum și obligațiile asumate de fiecare dintre părți, pentru a nu exista niciun dubiu cu privire la intenția și scopul urmărit de părți la momentul semnării contractului și pe cale de consecință a calificării juridice a acestuia.
Pentru a da doar un exemplu pentru care este necesară delimitarea între contractul de vânzare și cel de antrepriză de lucrări, vom menționa faptul că momentul plății prețului este diferit, art. 1.720 din NNC prevăzând că în lipsa unei stipulații contrare, cumpărătorul trebuie să plătească prețul la locul în care bunul se află în momentul încheierii contractului și de îndată ce proprietatea este transmisă, chiar dacă nu s-a făcut predarea bunului, în vreme ce art. 1864 prevede că beneficiarul este obligat să îi plătească antreprenorului prețul la data și locul recepției întregii lucrări, dacă prin lege sau contract nu se prevede altfel.
