Search
Joi 3 Septembrie 2026
  • :
  • :

De ce nu mai este suficientă măsurarea PIB-ului statelor și a veniturilor companiilor

mihamatArticol de Mihaela Matei (foto), Special Projects Communication Officer, EY România și coordonatoarea proiectului Antreprenorii vorbesc: Barometrul antreprenoriatului românesc

Discuțiiile despre cât de importante sunt mediul și acțiunile pentru susținerea lui se desfășoară tot timpul anului, dar, de Ziua Mondială a Mediului, merită evidențiată perspectiva de business asupra capitalului natural și a resurselor naturale ale planetei. Din păcate, modelele tradiționale de afaceri funcționează având la bază premisa capitalului natural infinit. Cu siguranță, acest model trebuie adaptat rapid, plecând de la o realitate simplă: dacă evoluția economică va continua în ritmul din prezent, se estimează că, până în 2030, va fi nevoie de un capital natural echivalent cu cel generat de două planete la un loc pentru a ne putea susține.

În fiecare an, consumăm cu 50% mai multe resurse față de ceea ce planeta poate reface, potrivit raportului World Wide Fund for Nature – Living Planet 2012. Mai mult, această rată de consumare a resurselor se accelerează. Se estimează o cerere de energie cu 40% mai mare în 2035, comparativ cu nivelul din anul 2009. Până în 2050, cererea pentru alimente va crește cu 70% iar cererea pentru apă va crește și ea cu 55%. Se apreciază, de asemenea, o creștere a populației globale la 8 miliarde de locuitori până în 2030, ceea ce va da naștere unei noi clase de mijloc de 3 miliarde de consumatori care vor dori să beneficieze de aceleași condiții materiale de care s-au bucurat generațiile anterioare, conform raportului Accounting for Natural Capital.

Se estimează că cele mai importante 100 consecințe de mediu care nu sunt internalizate în modelele de afaceri care le-au generat (externalități de mediu) costă economia globală aproximativ 4,7 trilioane de USD pe an, potrivit unui raport din 2013 (comandat la The Economics of Ecosystems and Biodiversity de către Natural Capital Coalition). Raportul subliniază că jumătate din profiturile companiilor sunt în pericol, dacă costurile asociate cu capitalul natural și resursele naturale ar fi internalizate prin mecanisme de piață, reglementări și impozitare. Un deficit de apă, de exemplu, ar avea un impact sever sau catastrofic asupra a 40% din companiile din clasamentul Fortune 100.

Ar fi de adăugat, de asemenea, faptul că viitorul succes al companiilor din multe sectoare, precum transporturi, turism, finanțe și industria alimentară se va baza pe abilitatea de a administra riscurile majore aduse de schimbările climatice, de epuizarea resurselor naturale, pierderea biodiversității și de condițiile meteo extreme, conform raportului United Nations Environment Programme (UNEP) – Environment Outlook 2012. Doar pentru industria farmaceutică, UNEP estimează că pierderea biodiversității, prin dispariția unor specii de plante, ar putea duce la pierderea oportunității de a dezvolta un medicament vital la fiecare doi ani.

Majoritatea companiilor se concentrează pe obiectivele pe termen scurt

Cu toate acestea, de multe ori ne ghidăm după valori și asumpții care nu sunt adaptate acestui context nou. Întregul nostru sistem economic și financiar se bazează pe premise care se cer revizuite, precum existența unor resurse infinite și a unui echilibru perpetuu în ecosistemul natural.

De asemenea, gândirea și comportamentul nostru sunt dominate într-o mare măsură de o cuantificare pur financiară a succesului și progresului, precum PIB, venituri, profit, fluxuri de numerar. Modelele noastre de business și practicile aplicate nu reflectă modul în care afacerile pe care le dezvoltăm fac parte integrantă dintr-un sistem mult mai larg și mai complex. De asemenea, majoritatea companiilor se concentrează pe obiectivele pe termen scurt, de obicei reflectate în rapoartele trimestriale sau anuale de performanță financiară.

Pentru a schimba această realitate, avem nevoie, printre altele, de cadre și sisteme care să monitorizeze relația dintre capital și resurse naturale, pe de o parte, și strategie și performanță de business, de cealaltă parte.

De aceea, The Natural Capital Coalition, o inițiativă susținută, printre alte organizații, de United Nations Environment Programme, International Finance Corporation (IFC), Chartered Institute of Management Accountants, dar și de EY, încearcă să creeze un cadru armonizat care să ajute la standardizarea modului în care capitalul natural și utilizarea acestuia sunt evaluate și raportate. Această coaliție va dezvolta și testa Protocolul Capitalului Natural în perioada 2014 – 2015. Credem că e nevoie de această standardizare a raportării din toate motivele enumerate mai sus și pentru că, așa cum în secolul trecut resursele de finanțare și capitalul financiar au reprezentat una dintre cele mai importante preocupări pentru oamenii de afaceri și pentru companii, în secolul XXI atenția se va concentra asupra capitalului natural și resurselor naturale.

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *