Search
Luni 18 Mai 2026
  • :
  • :
Ultima actualizare

Dentons a acordat asistență într-o importantă tranzacție din sectorul logistic

dentonsDentons a acționat în calitate de consultant juridic pentru P3, dezvoltator și administrator al unor parcuri logistice din Europa, în achiziționarea portofoliului a trei parcuri logistice, dintre care două aflate în Polonia și unul în România, de la CA Immobilien Anlagen AG. Portofoliul însumează 467,000 mp spațiu de închiriat. Tranzacția include de asemenea aproximativ 165 hectare de teren, în principal în Polonia și România.

Parcul logistic din București este cel mai mare dintre cele trei active dobândite de P3 constând în 215,000 mp de spațiu de închiriat ocupat aproape în totalitate și 40 de hectare teren. Acesta reprezintă un centru important pentru furnizorii de servicii logistice, datorită accesului direct la autostrada A1 și a facilităților de manipulare marfă, ca parte a coridorului feroviar pan-european care leagă Dresda și Nuremberg de Istanbul. Poziția parcului logistic, pe principalul inel rutier și proximitatea față de București atrage atât chiriași din zona comerțului online, cât și retaileri de talie internațională precum Carrefour.

Echipa Dentons a fost alcătuită din avocați specializați în tranzacții imobiliare și finanțări, fiind coordonată de Perry Zizzi, partener și coordonator al practicii de finanțări, Laura Tiucă, partener local și unul din cei doi coordonatori ai practicii de imobiliare și Raul Mihu, partener și coordonator al practicii de dreptul concurenței.

“Suntem încântați că am avut posibilitatea de a asista P3 în prima sa achiziție în România. Această tranzacție este încă un semn pozitiv că piața imobiliară din România începe să își revină. Dentons continuă să se plaseze într-o poziție unică pentru a oferi expertiză fără egal susținută de o abordare comercială pragmatică ce reprezintă cartea de vizită a firmei noastre”, a spus Perry Zizzi.

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *