CEC Bank a încheiat cu Ministerul Finanțelor Publice convenția pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Începând cu data de 01.01.2014, CEC Bank va elibera prin toate unitățile teritoriale sumele consemnate de către Ministerul Finanțelor Publice pe seama și la dispoziția beneficiarilor acestor despăgubiri acordate în baza Legii 165/2013. Plata sumelor către beneficiari se va efectua în baza actului de identitate valabil și a titlului de plată primit de aceștia de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
“Începând cu anul 2008 și până în prezent, CEC Bank a susținut procesul de despăgubire a peste 30.000 de deponenți cu sume în valoare de aprox. 700 mil. lei, în baza OUG nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnatiuni C.E.C. – S.A. în vederea achiziționării de autoturisme”, a declarat Radu Grațian Ghețea, Președintele CEC Bank.















