“Dacă vrei să construieşti o corabie bună, nu trimite oamenii să taie lemne, ci trezeşte în ei dorul pentru nesfârşitul mării” – Antoine de Saint Exupery
SailingPass este un concept creat cu pasiune şi din pasiune pentru oamenii care vor o alternativă la vacanţele avute până acum, care vor să încerce ceva nou, dar şi pentru cei care au prins deja gustul unei vacanţe la bordul unui yacht cu vele. Iată că puteti să descoperiţi noi destinaţii şi locaţii, insule, golfuri, plaje şi porturi la care nu aţi avut acces până acum.
Rolland Szabo este avocat, practician în insolvenţă şi managing partner la una din casele de insolvenţă de succes.
Sailingul a intrat în viaţa lui în urmă cu 10 ani şi odatăcu încercarea acestui tip de a petrece timpul liber, a devenit repede o pasiune, o modalitate extraordinarăde a vedea marea dintr-o altă perspectivă, dintr-un alt unghi.
Primul pas pe care l-a facut a fost o excursie pe mare, după care a urmat obţinerea licenţei de skipper şi prima vacanţă la cârmă cu prietenii, familia şi copilul de numai 11 luni – copil care de atunci este de nelipsit de la mai toate ieşirile tatălui pe mare.
Realizând că este un mod deosebit de aţi petrece timpul liber, că provoacă oamenii să iasă din zona lor de confort într-un mod plăcut,că trezeşte atâtea emotii, a început să promoveze sailingul şi printre prieteni şi astfel a reusit de la an la an să crească numărul celor care aleg o vacanţă pe mare sau chiar îşi doresc să obţină permisul de skipper.
Rolland spune că sailing-ul te învaţă să ai curaj, să îţi asumi responsabilităţi, să fii prudent şi disciplinat. Şi cu pasiunea lui a vrut să facă şi mai mult şi să ofere posibilitatea cât mai multor oameni să aleagă acest tip de vacanţă.
Integrare în brandul SailingPass
Începând cu anul 2015 a dezvoltat cu parteneri externi din ţări cu tradiţie nautică serioasă, organizarea de evenimente pe mare, iar în anul 2016 a fost creată echipa din România care a organizat diverse evenimente şi iesiri pe mare, iar începând din acest an a fost integrat în brandul SailingPass, sub egida căreia vor fi organizate toate rutele şi evenimentele de acum încolo.
“Scopul nostru este de a face cunoscut şi românilor acest tip de … petrecere a timpului. Am lăsat punctele pentru că este diferit pentru fiecare dintre noi, putem să îl denumim vacanţă, putem să îl definim sport, poate fi consideraţă o evadare din cotidian sau o modalitate de a-ţi încerca limitele dacă asta îţi doreşti. Realitatea este că e mult mai accesibil decât credem majoritatea dintre noi şi este mai putin periculos decat circulaţia prin Bucuresti”, ne spune Rolland.
Întrebat ce crede el că oferă o ieşire pe mare, ne răspunde zâmbind:
”(…) aer curat bogat în săruri, soare, posibilitatea de a face baie în ape curate şi în locuri greu accesibile de pe ţărm, petrecerea timpului cu prietenii şi familia într-un mod cu totul deosebit în liniştea oferită de deplasarea doar cu energia vântului din pânze sau un challenge dacă de exemplu doreşti adrenalină, alegând pentru aceasta un anotimp adecvat”.
Sailingul, navigația de agrement sunt termeni care în Romania încă sunt la stadiul de cercetare şi oamenii cred că poți avea o vacanţă pe yacht doar dacă ai foarte mulţi bani. Din lipsă de curaj şi informare, nu stiu de unde să apuce acest subiect şi ajung să evite o astfel de vacanţă tocmai pentru că nu ştiu că se poate naviga la costul unui concediu normal dar vizitând mai multe insule şi locuri în cursul unei săptămâni.Dar suntem de asemenea fericiţi să aflăm că lucrurile se întreaptă spre bine şi că acest tip de vacanţă se dezvoltă mai încet dar tot mai mult.
Să definim pentru început câțiva termeni folosiţi în domeniu, să ştim despre ce vorbim: yacht (iaht) defineşte o ambarcaţiune de agrement, cu un număr mic de pasageri. Yacht cu vele, sau velier este barca cu pânze (pânzele se numesc vele) care are unul sau mai multe catarge.
Yacht cu motor (motoryacht) – ambarcaţiune cu motor, care poate avea diverse facilităţi pentru locuit şi gătit, în funcţie de dimensiuni.
Skipper – comandantul yachtului, căpitanul (termenul de căpitan este folosit de obicei pe navele comerciale, skipper fiind termenul pentru navele de agrement şi pescuit). El ia decizii pe yacht, răspunde civil şi penal de integritatea acestuia şi de echipaj.
Bun şi acum că ştim cele trei definiţii, vă invităm să visaţi puțin!
Te-ai gândit vreodată, să te trezești pe yacht, într-o lagună ruptă din paradis?
Cum sună să navighezi toată ziua printre insule, să ai parte de cele mai diverse peisaje, să savurezi băutura preferată la bordul vasului în timp ce te bucuri de briza mării? Şi seara să acostezi în porturi mici sau mari, să te aşezi la cele mai cochete şi bune restaurante de unde să admiri apusul de soare, zâmbind mulțumit de ziua care tocmai a trecut?
O vacanţă pe yacht înseamnă probabil ceva nou pentru tine. Este o variantă accesibilă la vacanţele clasice.Dar o să îți placă, suntem siguri de acest lucru, pentru că:
• ai acces la plaje izolate şi la golfuri unde poţi să înoti şi să te bucuri de peisaje pe care nu le vei uita;
• pe punte este mereu vânt şi soare şi te poţi bronza aşa cum îţi doreşti;
• faci plajă în mijlocul mării – cât de cool poate să fie asta?;
• în fiecare zi poţi avea o destinaţie nouă, gata pentru a fi explorată;
• apă limpede şi curată oricând;
• vedere la mare tot timpul;
• mic-dejun, prânz şi cină cu vedere spectaculoasă, acolo unde îţi doreşti;
• petreceri private cu muzică bună direct la tine pe yacht;
• linişte şi intimitate atunci când ai nevoie, pentru simplul fapt că ai posibilitatea să te opreşti atâta vreme cât tu, echipajul şi ambarcaţiunea sunteţi în siguranţă;
• apusuri de soare impresionante cu o explozie cromatică unică.
Chiar dacă nu aţi mai fost niciodată pe un yacht, nu vă faceţi griji – există un început. Te poţi bucura de acest tip de vacanţă pentru că velierele sunt dotate cu toate facilităţile necesare pentru a fi comod şi pentru a te simţi cât mai bine.
Aceste ambarcaţiuni sunt atât un mijloc de transport cât şi o “casă pe apă” timp de o săptămână. În interior, spaţiul este limitat, însă compartimentat foarte bine, existând totuşi loc pentru ca toţi cei de pe vas să se simtă confortabil.
Referitor la “răul de mare” este de fapt rău de mişcare – o tulburare medicală care afectează unele persoane atunci când sunt supuse la mişcare, în timpul unei călătorii cu un mijloc de transport. Majoritatea celor care au rău de mare reuşesc să diminueze simptomele (uşoare sau mai grave, în funcţie de fiecare persoană) cu medicamente speciale sau prin alte metode: brăţări speciale de rău de mare, navigarea yachtului, privirea orizontului, ghimbir, biscuit. Oricum, de regulă, după o zi sau două, organismul se obişnuieşte cu mişcarea şi simptomele se diminuează sau dispar.
Utile
Spaţiul din interior fiind limitat, este important ce conţine un bagaj pentru o astfel de vacanţă.
Începem prin a vă spune că trebuie să folosiţi genţi de voiaj şi nu geamantane sau valize. Ce încălţăminte şi tipuri de haine este recomandat să aveţi la voi? Ne-am interesat puţin şi ideea principală este că în piesa vestimentară cea mai purtată va fi costumul de baie.
Prin urmare, când faceţi bagajul pentru un astfel de sejur luaţi în vedere haine de plajă, uşoare şi fluide dar nu uitaţi că este foarte bine să aveţi la voi şi haine care să vă protejeze de apă – sănu lipsească geaca anti-vânt impermeabilă şi pantaloni impermeabili (material subţire ca o foiţă ce au rolul de a va proteja de apă). Legat de încălţăminte – este foarte important ca toată încălţămintea – tenişi, sandale, flip-flops etc – să fie cu talpă albă pentru a nu lăsa urme pe suprafaţa antiderapantă a punţii ambarcaţiunii- urme care dacă nu se respectă această regulă – sunt greu de curăţat. Pentru Septembrie şi Mai, un sac de dormit se poate dovedi util în unele seri mai reci sau în cazul în care vreţi să dormiţi pe punte sub cerul înstelat.
Nu uitaţi bineinţeles de protective pentru soare: ochelari, cremă, şapcă.
Ştim că mai sunt câteva luni până la vară însă cei de la SailingPass au pregătite câteva rute excelente – trebuie doar să alegi dintre Italia, Grecia, Croaţia sau Muntenegru.De asemenea pot fi disponibile şi alte destinatii, ei te vor ajuta să o alegi pe aceea potrivită pentru tine şi familia/prietenii tăi. SailingPass organizează atât evenimente prestabilite (flotile tematice, cursuri pregătitoare pentru examinare, traininguri practice) cât şi evenimente la cerere (excursii particulare, team building-uri, zile onomastice şi lista poate continua).
SUMMER COOL AGENDA
Echipa Sailingpass a pregătit multe surprize plăcute anul acesta şi suntem siguri că cel puţin o rută din cele pregătite ţi se potriveşte. Aşadar, i-am întrebat pe unde se hazardează velierele cu steagul SailingPass anul acesta şi am primit următorul răspuns de la Lidia Georgiu – skipperiţa din echipa brandului SailingPass:
“Avem grijă de vacanţa voastră până în cel mai mic detaliu, de aceea suntem atenţi la toate recomandările făcute şi preferăm să le încercam noi înainte, pentru a putea fi siguri de calitatea serviciilor oferite.
Începem anul 2017 cu organizarea cursurilor pentru licenţa B şi C din lunile Martie şi Mai în Croaţia şi ne încălzim pe mare câteva zile cu “1 Mai Marinăresc” într-o locaţie de vis, dar deschidem sezonul oficial de vară cu vacanţa din luna Iunie (perioada 17-30) cu ruta Magic Islands of Italy – şi vom naviga pe ruta Sardinia, Sicilia şi fascinanta insulă Capri.
Continuăm cu luna Iulie unde vacanţa de o săptămână va fi sub numele de SailingFUN în Grecia (perioada 15-22 Iulie) insulele Sporade – ruta specială pentru tineri dornici de distracţie şi explorare, unde vom vizita superbele insule cu apă cristalină Skiathos, Skopelos, Alonissos şi Kyra Panagea.
Pentru luna August am pregătit în Croaţia ruta Family Sailing – special pentru familiile cu copii – insulele Pakleni, Parcul Naţional Lastovo, Solta Island sau Vela Luka, fiind câteva dintre locaţiile pe care le vom bifa.
Încheiem sezonul cald cu Muntenegru în Septembrie vizitând Golful Kotor, parte a patrimoniului UNESCO, cetăţile Budva, Bar şi Ulcinj unde putem savura un peşte de apă dulce sau apă sărată la întâlnirea fluviului cu marea. Avem rezervate pentru toate rutele veliere frumoase, într-o stare excelentă, foarte bine echipate, fiind dotate cu echipament profesional de navigare şi comunicare, având 4 sau 5 cabine.
Vă stăm la dispozitie pentru orice întrebări şi detalii legate de yachturi, politica de anulare, plată, sosire, plecare, viaţa pe yacht.Ne face plăcere să oferim detalii, pentru că ştim cât de important este ca totul în vacanţă să fie asa cum ne-am imaginat, de aceea vă încurajăm să ne întrebaţi şi noi vă răspundem cu plăcere”.
Bineînţeles că ne întrebăm cum arată o zi obişnuită pe yacht. Iată că e vorba despre câteva ore de navigaţie, soare, peisaje superbe, prieteni, vedere la mare tot timpul, despre prieteni, zâmbete şi bună dispoziţie – o relaxare continuă, ceea ce îţi şi doresti de la vacanţa ta.
Rolland Szabo – dezvoltatorul şi sufletul acestui brand ne dă un exemplu:
“Dimineaţa, după ce ai servit micul-dejun pe yacht, se iese în larg navigând spre golfuri idilice sau plaje accesibile doar de pe mare, ori spre o insulă cu peisaje care îţi taie respiraţia. Odată ajunşi la destinaţie, puteţi pregăti prânzul pe yacht, la ancora, într-un golf retras şi liniștit sau chiar să alegeţi o terasă la mal.
Aveţi timp şi de o vizită a locului, de o baie, de o carte sau pur şi simplu de plajă şi mult soare.
Seara, puteţi alege o tavernă de pe insulă, unde aveţi ocazia să gustaţi din preparatele culinare locale, puteţi vizita satele vechi, multe dintre ele într-o atmosferă plină de istorie”.
Iată că avem din ce în ce mai mult şi în Romania, o alternativă la bine cunoscutele vacanţe clasice, că ne putem bucura de plajă şi golfuri cu apă turcoaz, navigând printre insule alături de prieteni, totul de la bordul unui velier – care îţi dă o libertate extraordinară. Şi ştiţi ce se spune? Că dă dependenţă, şi că după o vacanţă încheiată, îţi vei dori încă una, tot cu un velier.
“Acest tip de vacanţă nu este dezvoltat foarte bine în România şi noi vrem să promovăm aceste servicii cât de mult putem, pentru ca oamenii să ştie că pot alege şi o vacanţă pe mare. Şi pot face acest lucru fiind convinși că au de unde alege, aici ma refer la destinaţii, veliere, perioade – şi că pot obţine toate informaţiile necesare înainte de a ajunge la locul de îmbarcare.
Sunt rute diferite pregătite şi bine documentate înainte tocmai pentru că ne dorim ca serviciile noastre să fie de cea mai bună calitate, aşa ca şi cum le-am recomanda pentru familia noastră. Plus că după o astfel de vacanţă vrem ca fiecare persoană care a ales acest tip de petrecere a concediului să fi obţinut o combinaţie optimă de încărcare pozitivă, de relaxare, explorare, navigaţie şi chiar aventură -adică să fie o experienţă de neuitat”, ne transmite Rolland Szabo.
More info: sail@sailingpass.com
www.sailingpass.com
Încearcă senzația unei vacanțe pe mare, împreună cu familia sau prietenii într-o călătorie de poveste. Suntem aici să te ajutăm să faci cele mai bune alegeri!





















