Wolf Theiss Rechtsanwälte GmbH & Co KG anunță cinci promovări interne, avansarea unui Senior la statutul de Counsel și a patru avocați la statutul de Senior. Promovările sunt în departamentele de drept societar/comercial și dreptul muncii, drept financiar-bancar, litigii și arbitraj.
Adelina Iftime-Blăgean a fost promovată în funcția de Counsel, iar cei patru noi Seniori ai echipei Wolf Theiss din București sunt Mircea Ciocîrlea, Luminița Gheorghe, Ramona Hromei și Andreea Zvâc.
Adelina Iftime-Blăgean, Counsel, s-a alăturat echipei la mai puțin de un an după deschiderea biroului Wolf Theiss în România, fiind promovată ca avocat senior în anul 2012. Cu o experiență de peste 14 ani în consultanţa juridică, Adelina este specializată în dreptul societăților, fuziuni și achiziții, compliance, dreptul muncii, protectia datelor cu caracter personal și pieţe de capital. În ceea ce priveşte industriile în care şi-a desfăşurat prioritar activitatea, Adelina s-a specializat în asigurări, sectorul financiar, agribusiness și IT. Este absolventă a Universității Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca și deţine un masterat în cadrul aceleiași universități.
Andreea Zvâc, Avocat Senior, este specializată pe litigii și achiziții publice si deține o experiență de peste 10 ani în domeniul litigiilor (comerciale, civile, administrative și pe dreptul muncii).
Andreea s-a implicat într-o gamă largă de litigii de natură civilă și comercială, arbitraje comerciale precum și în proceduri complexe de executare silită. Masterand în dreptul muncii și expert certificat în domeniul achizițiilor publice, a fost implicată în numeroase proceduri de achiziții publice, atât pe drept contencios administrativ cât și necontencios. Andreea s-a alăturat echipei Wolf Theiss în anul 2012, în urma unei colaborări de mai mulți ani cu o societate de avocatură de top din România. Este membră a Baroul București din anul 2005.
Luminița Gheorghe, Avocat Senior, este specializată în dreptul muncii si proiecte de fuziuni și achiziții, având o experiență de 10 ani în avocatura de business. Deţine un masterat în drept privat internaţional la Universitatea Toulouse 1 Capitole, Franţa și un masterat în drept comercial european la Universitatea Paris I Panthéon-Sorbonne, Franța. În prezent, Luminița este doctorand şi susţine cursuri la Universitatea Bucureşti referitoare la drept contractual englez, fiind pasionată de această ramură juridică de peste 8 ani, când a inițiat predarea acestor cursuri. Este membră a Baroului Bucureşti din anul 2007.
Ramona Hromei, Avocat Senior, este specializată în drept financiar bancar și insolvență. Având peste 10 ani experiență profesională, Ramona a colaborat și ca avocat intern cu mai multe dintre principalele instituții de credit din România. Foarte apreciată de către clienți, Ramona a acordat asistență juridică unei arii largi de creditori în probleme complexe și a ținut prelegeri pentru instituții financiare pe diverse teme de interes. Este membră a Baroului București din anul 2009, a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din anul 2010, cât și a INSOL Europe din anul 2016. Ramona deține două diplome de licență, una în drept și una în administrație publică, și o diplomă de master în Comunicare Managerială și Resurse Umane.
Mircea Ciocîrlea, Avocat Senior, este specializat pe proiecte de fuziuni și achiziții. Cu o experiență de peste 7 ani în drept societar, fuziuni si achiziții, Mircea a fost implicat în tranzacții importante, acordând asistență juridică în diverse achiziții de afaceri și vânzări de acțiuni, inclusiv exit-uri ale unor clienți de pe piața din România sau proiecte de tip “joint-venture”. S-a alăturat Wolf Theiss în anul 2013, după o colaborare de 5 ani cu o altă firmă de avocatură internațională. Mircea a absolvit Facultatea de Drept a Universității București în 2008, fiind membru al Baroului Bucureşti din anul 2009.
În urma acestor modificări, echipa Wolf Theiss din București este formată în prezent din 23 avocați, din care fac parte 5 parteneri, 2 Counseli, 5 Asociați Seniori și 11 avocați.
Cele mai recente dealuri din portofoliul Wolf Theiss includ asistența juridică acordată unor clienti importanți precum 3M Romania, Aberdeen Immobilien Kapitalanlagegesellschaft MBH, Amundi, Ardian, Banca Comercială Română, Dexter Axle Holding Company, General Electric, GlaxoSmithKline, Growthpoint Properties, SC Interoil SA, IKEA Group (IRI Investments BV), Oracle, Pirelli, Raiffeisen Bank.





















