Search
Miercuri 15 Aprilie 2026
  • :
  • :
Ultima actualizare

Diamantele strălucesc chiar și pe timp de criză

Diamonds-29.07Dincolo de fascinația pe care au stârnit-o de-a lungul timpului, diamantele sunt din ce în ce mai mult privite sub aspectul lor concret de valori importante cu un imens potențial investițional. După ce prețul aurului a înregistrat, în primăvara acestui an, cea mai mare scădere din 1980 și până în prezent, raritatea, perenitatea și frumusețea diamantelor au făcut din acestea una dintre cele mai bune soluții pentru a investi în viitor.

Diamantele – măsură de protecție financiară

În ultimii 20 de ani, prețul mediu al unui carat de diamant s-a majorat de peste zece ori, fapt ce explică creșterea investițiilor în aceste pietre prețioase ca măsură de protecție împotriva crizelor economice și politice. De multe ori, chiar și instituțiile și băncile naționale achiziționează diamante, pentru a se proteja de volatilitatea piețelor și de incertitudinile din mediul financiar.

Evoluția diamantelor în timp

Din 1959 și până astăzi, prețul diamantelor a crescut exponențial în medie cu 15% pe an. Studii recente preconizează o creștere a cererii de diamante cu 7% până în 2020, în timp ce oferta se anticipează că nu va crește cu mai mult de 3%.

De ce aleg investitorii diamantele în locul aurului?

Odată cu scăderea drastică a prețului aurului în acest an (de la 1.909 dolari uncial în august 2011 până la 1.200 dolari în primăvara lui 2013, adică o prăbușire de peste 37%), investitorii și-au întors privirea către diamante, a căror valoare neatinsă de schimbări legislative sau economice și nici de volatilitatea piețelor speculative, fac din ele – chiar și în timp de recesiune – o sursă sigură de investiție pe termen lung.

De ce să investești în diamante în locul aurului:

  • Diamantele sunt activele cu valoarea cea mai concentrată din lume și, totodată, o importantă sursă de lichiditate.
  • Ele sunt de o mie de ori mai rare decât aurul, fapt care le adaugă valoare, pe lângă avantajul unei greutăți scăzute care le face ușor de depozitat și de transportat.
  • Doar aproximativ 1% din piața de diamante este formată din activități speculative, în timp ce aproximativ 40% din piața aurului este dominată de speculanți.

Cum stabilim valoarea diamantelor

Valoarea diamantelor este stabilită prin sistemul celor patru C: Culoare, Claritate, Carate și Cut (tăietură):

  • Caratul este unitatea de măsură pentru diamante; cu cât un diamant are mai multe carate, cu atât este mai scump. Măsura unității este de 0,2 grame sau 100 puncte.
  • Tăietura (cut) diamantului îi determină strălucirea și frumusețea. Chiar și în prezența unei clarități și a unei culori desăvârșite, un diamant tăiat prost va arăta anost și lipsit de strălucire.
  • Culoare: pietrele cu mai puțină culoare în structura lor sunt considerate mai valoroase și redau o strălucire mai intensă.
  • Claritatea se refera la gradul în care incluziunile minuscule sunt prezente în interiorul și/sau la suprafața diamantului. În timp ce diamantele cu claritate desăvârșită sunt foarte rare și scumpe, diamantele fără imperfecțiuni vizibile cu ochiul liber, așa zisele diamante eye-clean, sunt la rândul lor foarte valoroase.

În 2012, România a intrat pe harta comerțului profesionist cu diamante odată cu înființarea galeriei de diamante A. David, locul în care clienții pot achiziționa diamante de înaltă calitate, pot afla informații suplimentare despre pietrele prețioase sau pot comanda diamante naturale de orice mărime și orice model de șlefuire.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *