Search
Miercuri 5 Noiembrie 2025
  • :
  • :

Guvernul României a aprobat un nou împrumut pentru plata facturilor către beneficiarii de fonduri europene

fonduriGuvernul României a aprobat în ședința de joi, 4 iulie, un nou împrumut de la Trezoreria Statului  pentru a pune la dispoziția Autorităților de Management ale programelor operaționale resursele necesare pentru plata facturilor către beneficiarii de fonduri europene.

“Guvernul României a aprobat astăzi un  împrumut în valoare de aproximativ 1,3 miliarde de lei, care va asigura resursele necesare pentru efectuarea de noi plăți către beneficiari. Alocarea de noi fonduri demonstrează angajamentul ferm al Guvernului de a susține în continuare implementarea proiectelor finanțate din fondurile UE. În același timp, noul împrumut sprijină majorarea ratei de absorbție deoarece banii achitați beneficiarilor vor fi rambursați României de către Comisia Europeană după ce vor fi transmise documentele necesare”, a declarat Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Noile fonduri vor fi folosite pentru efectuarea de plăți către beneficiarii de finanțări contractate  prin intermediul a cinci programe: Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Programul Operațional Sectorial Mediu, Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, Programul Operațional Regional, respectiv Programul Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative.

Pentru plata facturilor către beneficiarii proiectelor finanțate prin intermediul Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane au fost alocate fonduri în valoare de 450 milioane de lei. Totodată, pentru efectuarea de plăți către beneficiarii Programul Operațional Sectorial Mediu a fost alocată suma de 350 milioane de lei, iar pentru achitarea facturilor eligibile prezentate de beneficiarii Programului  Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice – aproximativ 270 milioane de lei.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *