CCR a admis excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.124 alin.(1) raportate la cele ale art.70 din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Plenul Curţii Constituţionale a luat în dezbatere în data de 20.10.2015 excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.124 alin.(1) raportate la cele ale art.70 din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora: „(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.(2) şi (21) sau la art.70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.”
Dispozițiile art.70 din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală la care se raportează prevederile art.124 alin.(1) din același cod au următorul conținut: „(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluţionează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
(2) În situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate.”
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate şi a constatat că prevederile art.124 alin.(1) raportate la cele ale art.70 din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituţionale.
Curtea a reţinut că normele criticate generează îmbogăţirea fără justă cauză a statului în detrimentul patrimoniului contribuabilului ca urmare a imposibilităţii folosirii sumei de bani percepută nelegal şi privarea persoanei de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata respectivei sume. Această pierdere este direct proporţională cu durata indisponibilizării sumei plătite fără temei juridic pe perioada cuprinsă între data plăţii sumei nedatorate şi data restituirii acesteia şi are drept consecinţă încălcarea dreptului de proprietate al contribuabilului, consacrat de art.44 din Constituţie.
Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanței care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Împiedicarea accesului la justiție în cazul soluțiilor de renunțare la urmărirea penală
CCR a declarat ca neconstituționale dispoziţiile art.341 alin.(6) lit.c) și, prin extindere, ale art.341 alin.(7) pct.2 lit.d) din Codul de procedură penală prin împiedicarea accesului la justiție în cazul soluțiilor de renunțare la urmărirea penală.
În ziua de 29 octombrie 2015, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţia României şi al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.341 alin.(6) lit.c) și, prin extindere, ale art.341 alin.(7) pct.2 lit.d) din Codul de procedură penală, cu următorul cuprins:
Art.341 alin.(6) lit.c): ”În cauzele în care nu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune una dintre următoarele soluţii: […] c) admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.”
Art.341 alin.(7) pct.2 lit.d): ”În cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară: […] 2. verifică legalitatea administrării probelor și a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancționează potrivit art.280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii și: […] d) admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.”
În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispoziţiile art.341 alin.(6) lit.c) și, prin extindere, ale art.341 alin.(7) pct.2 lit.d) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale prin împiedicarea accesului la justiție în cazul soluțiilor de renunțare la urmărirea penală.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanței care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Curtea de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu minori.
Argumentaţiile reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Curtea Constituţională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
