Alexandru Petrescu, Director General, CN Poșta Română
Stat vs. Stat
Statutul de companie de stat – constrângeri și nu un privilegiu pentru Poșta Română
Am fost în acești ani obișnuiți cu ideea că firmele, companiile particulare, multinaționalele sunt de multe ori în contradicție cu instituțiile de reglementare, ajungând până la a se judeca cu acestea. O normalitate de fapt, o consecință a economiei de piață, a controverselor născute pe piețele reglementate.
De curând însă, o știre economică a devenit breaking news și asta pentru că a anunțat că Poșta Română, o instituție a statului, a dat în judecată Autoritatea de Reglementare în Comunicații (ANCOM), altă instituție a statului.
Pentru a desluși această speță, l-am rugat pe directorul general al CN Poșta Română, Alexandru Petrescu, să acorde un interviu revistei noastre și să ne lămurească cum stau lucrurile și pe ce se bazează acționarea în instanță a ANCOM.
Legal Magazin: Recent, aţi acţionat în instanţă ANCOM pentru că a respins companiei cererea de compensare a costului net aferent furnizării serviciilor poştale din sfera serviciului universal în 2013. De ce aţi luat această decizie?
Alexandru Petrescu: Se vorbeşte în continuare, în mod absolut bizar, despre un monopol al Poștei pe segmentul serviciilor rezervate şi că furnizorul de serviciu universal şi-a menţinut constantă cota de piaţă. Acesta este unul dintre argumentele pe care ANCOM le foloseşte în decizia care ne vizează. Or, nu poţi invoca monopolul pe o obligaţie instituită în sarcina Poștei Române, pe o activitate pe care această companie este obligată să o presteze la costuri pe care niciun alt operator privat nu le-ar accepta. Mai simplu spus, tu, statul român, mă obligi să fiu furnizor de serviciu universal, la costuri sociale şi care să permită accesul egal al tuturor la serviciile poştale, ştiind că niciun alt operator nu doar că nu ar putea fizic să facă asta, dar ar genera şi pierderi pe care, cu ipocrizie, o companie de stat este obligată să şi le asume. Este o abordare care, din păcate, creează multe dificultăţi Poștei Române. Această companie trebuie să suporte un tratament aberant şi care îi creează dezavantaje reale pe o piaţă aşa-zis liberă. În timp, compania a devenit sacul de box al unor entităţi care, pentru a da bine în rapoartele de activitate, instituie tot felul de obligaţii, uită să reglementeze corect segmentul pe care ne obligă să fim prestatori unici, pentru ca o altă entitate să te amendeze ulterior. Încercam să reglăm această anomalie, însă este foarte greu pentru că ne lovim de un mod de acţiune deja împământenit şi extrem de comod.
Legal Magazin: Cum se întâmplă în alte state în astfel de situații? Le este compensat acest cost net operatorilor europeni?
Vă dau cel mai recent exemplu: Comisia Europeană a decis, la 3 iunie anul acesta, să compenseze costul net al operatorului belgian bpost pentru intervalul 2016 – 2020. Este vorba despre compensarea sumei de 1,3 miliarde de euro pentru furnizarea de servicii poştale de interes economic general, ceea ce la noi este considerat ajutor de stat ilegal. Ce intră în această sumă, colosală pentru noi? Este vorba despre anumite servicii publice pe care bpost a fost nevoită să le presteze ca furnizor de serviciu universal, printre care: menţinerea unei reţele de oficii poştale pe întreg teritoriul Belgiei, livrarea pensiilor, furnizarea de servicii universale de încasare a facturilor la ghişeu, livrarea de pliante electorale, precum şi distribuirea de ziare şi periodice cu tiraj naţional relevant. Adică aceleaşi servicii pentru care şi Poşta Română solicita compensare, asta dacă se doreşte, cu adevărat, depăşirea dificultăţilor financiare în care se afla Poșta şi înscrierea ei pe un traseu corect, pe o piaţă pe care toată lumea o clamează, extrem de confortabil, ca fiind liberă. Ba mai mult, pentru prestarea unora dintre serviciile de mai sus, Poşta a fost şi este permanent blamată, deşi ele fac parte din definiţia serviciului universal peste tot în lume.
Comisia Europeană s-a exprimat similar şi în cazul operatorului francez La Poste. În 4 decembrie 2015, Comisia a decis să compenseze operatorul italian de servicii poştale universale, Poste Italiane, cu suma de 262 milioane de euro pe an, până în 2019, inclusiv. Aceeaşi decizie a fost luată pentru Polish Post în 26 noiembrie 2015, iar în 19 martie, anul trecut, UK Post Office Ltd a primit, tot din partea Comisiei Europene, decizia de compensare a costului net pentru serviciile enumerate mai sus, până în 2018, inlcusiv, în suma de 640 de milioane de lire sterline. Costul net cu serviciile poştale universale au fost compensare şi pentru greci, şi pentru ceilalţi omologi europeni ai Poștei Române.
Legal Magazin: Ce ar reprezenta această compensare pentru Poşta Română?
Alexandru Petrescu: În primul rând, ar însemna corectarea unei anomalii pe care trebuie s-o ducem în spate în mod nedrept, într-o piaţă care se mişcă rapid, cu instrumente mult mai flexibile decât are la dispoziţie Poşta Română. Aşa cum bine spunea, recent, un secretar de stat din Ministerul Economiei, „statul este o piedică pentru el însuşi la companiile pe care le deţine”. Nu numai că aceste companii nu sunt favorizate, aşa cum eronat cred unii, dar sunt obligate să respecte tot soiul de constrângeri şi să facă faţă unei birocraţii mult mai mari decât în cazul privaţilor.
Gândiţi-vă numai la simpla contractare a unei case de avocatură, de pildă. Când un privat are o problemă, în trei zile, cel mult, şi-a găsit cea mai bună casa de avocatură şi a şi semnat cu ea pentru reprezentare. La o companie de stat, cu litigii extrem de diverse şi de complicate, trebuie să ne descurcăm, de cele mai multe ori, cu experţii proprii, iar dacă vrei un avocat expert pe o speţă delicată treci prin sute de proceduri şi de acorduri. Ca să nu mai spun că aceşti jurişti proprii ai companiilor trebuie să stea, trei sferturi din an, prin tot soiul de controale, să întocmească sute mii de poziţii, declaraţii şi contestaţii. Vă dau un exemplu de abordare părtinitoare: când Poşta Romană a fost victima unor controale ale unor angajaţi ANAF, situaţie în care instanţa ne-a dat nouă dreptate, s-a spus despre noi că suntem infractori, aşa a fost abordarea jurnalistică. Deşi, repet, instanţă ne-a dat dreptate, dar ziaristul nu a fost interesat de acest detaliu esenţial. Când acelaşi lucru, în oglindă, acelaşi abuz, se întâmplă în cazul unei firme private, aceasta este în mod cert o victimă în fața statului. Cu astfel de mentalităţi ne luptăm, şi în entităţile de stat, şi în societatea civilă. Până nu înţelegem că e în interesul tuturor să avem un tratament egal cu toţi actorii din economie, indiferent că sunt de stat, sau privaţi, mă tem că nu vom evolua.
Legal Magazin: Vă mulțumim!
