Millennium Bank reduce dobânda anuală pentru cardurile de credit la 14,9% pentru primele șase luni de la emiterea cardului, atât pentru retragerile de la bancomate, cât și pentru tranzacțiile la comercianți. Clienții pot beneficia de această facilitate aplicând pentru un nou card de credit Visa Classic sau Visa Gold. În plus, banca a redus dobânzile standard care se aplică după primele șase luni, la 22% pe an pentru cardurile de credit Visa Gold și la 28% pentru Visa Classic. Aceste dobânzi sunt valabile atât pentru tranzacțiile la comercianți, cât și pentru retragerile de la ATM-uri.
Clienții pot primi 100 de lei bonus dacă își deschid un Depozit Chibzuit de Vacanță – care oferă o dobândă de până la 6,5% pentru economiile în lei pe trei luni – sau contractează un Credit de nevoi personale ori un Credit de investiții imobiliare până pe 30 septembrie 2013 și apoi achiziționează un card de credit pe care îl activează în termen de 90 de zile. Aceste noi caracteristici completează beneficiile cardurilor de credit Millennium Bank, care includ facilitatea Rate cu Dobândă Zero pentru cumpărături efectuate la orice comerciant din țară și din străinătate, lansată în premieră pe piața din România. Clienții nu sunt restricționați la o anumită rețea de comercianți parteneri și pot accesa această facilitate la oricare dintre cei 30 de milioane de comercianți din 200 de țări care acceptă plăți cu cardurile Visa. În plus, banca răsplătește cu un bonus de 50 de lei toți deținătorii de carduri de credit care recomandă noi clienți pentru acest produs, precum și persoanele recomandate care achiziționează carduri de credit.
Clienții care aplică pentru carduri de credit Millennium Bank au și opțiunea de a refinanța un card de credit și/sau un descoperit de cont de la alte bănci, cu numai 12% dobândă anuală.
De asemenea, clienții băncii mai beneficiază de reduceri de până la 30% pentru toate cardurile de debit și de credit la plata bunurilor și serviciilor achiziționate de la comercianții parteneri ai băncii, prin intermediul Programului Discount.













