Search
Duminica 3 Mai 2026
  • :
  • :
Ultima actualizare

Mircea & Asociații își consolidează echipa cu expertiză în domeniul farmaceutic

mirceaEchipa Mircea & Asociații sporește, odată cu alăturarea la această echipă a lui Robert Ancuceanu, lector universitar la Facultatea de Farmacie a Universității Carol Davilla. Ancuceanu deține o licență în studii farmaceutice și o licență emisă de Facultatea de Drept a Universității București. La acestea se adaugă o experiență practică de peste 10 ani în domeniul farmaceutic, în cadrul Ministerului Sănătății și al Agenției Naționale a Medicamentului, inclusiv Vice-Președinte al Agenției Naționale a Medicamentului până în 2010.
Pe lângă activitatea sa practică în cadrul autorităților de reglementare din domeniul farmaceutic, Robert Ancuceanu predă primul curs de reglementări în domeniul farmaceutic la Facultatea de Farmacie din cadrul Universității de Medicină ”Carol Davilla”.
Valentin Mircea, Senior Partener al Mircea si Asociatii a declarat cu ocazia cooptării lui Robert Ancuceanu în echipa Mircea și Asociații: ”Domnul Ancuceanu este o ”rara avis” – și expresia i se potrivește pe deplin – în ceea ce privește îmbinarea experienței practice cu o solidă și promițătoare carieră universitară, dar și îmbinarea pregătirii în domeniul farmaceutic cu cea în domeniul juridic și înțelegerea fenomenelor specifice acestu domeniu, extrem de tehnic, din toate punctele de vedere. Odată cu alăturarea domnului Ancuceanu echipei noastre, titulatura Mircea și Asociații – The Experts – primește o stea în plus, de care suntem mândri și care ne face să devenim una din cele mai bune echipe din România în domeniul reglementărilor și funcționării piețelor de produse farmaceutice.”
În luna mai a acestui an și Emanuela Matei, un reputat specialist în drept al Uniunii Europene și în dreptul concurenței, s-a alăturat echipei Mircea & Asociații. Are o experienta profesională vastă în domenii situate în sfera dreptului european. Aceste domenii includ cu precădere dreptul concurenței, dreptul achizițiilor publice și al ajutoarelor de stat, drept constitutional UE, drept fiscal UE și dreptul libertăților economice în UE și SEE. Emanuela Matei deține o licență în sțiinte economice cu specializarea contabilitate IFRS obținută în 2009 și titlul de jurismaster în drept comercial UE în 2012 emis de Universitatea LUND (Suedia). A studiat limba germană, engleză, franceză și suedeză la nivel de liceu și a efectuat studii universitare care au inclus cursuri de limba franceză și daneză. Examenele de master și licența au fost scrise și susținute în suedeză și engleză.
Echipa Mircea și Asociații urmează să se consolideze în perioada următoare prin cooptarea și a altor experți de vârf – juriști și economiști – în domeniul concurenței și în domeniile telecom, farmaceutic, energie și retail.

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *