Mirela Gorunescu este noul coordonator al practicii de drept penal din cadrul ZRP

Av. conf. univ. dr. Mirela Gorunescu este noul coordonator al practicii de drept penal a societății civile de avocați Zamfirescu Racoți & Partners (ZRP). După o activitate didactică de peste 20 de ani, desfășurată în învățământul superior și o bogată practică în profesia de avocat, la începutul acestui an, Mirela Gorunescu s-a alăturat echipei ZRP.

Experiența dobândită a constat, cu precădere, în asistarea și reprezentarea clienților, în toate fazele procesului penal, în numeroase cauze, cu preponderență cele ce au avut ca obiect infracțiuni economico-financiare, infracțiuni de serviciu și de corupție, precum și fapte penale aflate în competența structurilor specializate de Parchet (DIICOT, DNA).

”Suntem mândri că avem în echipa de drept penal colegi de valoarea Mirelei și sunt convins că ea va continua cu succes munca începută de fostul nostru coleg Antoniu Obancia, cel care a coordonat acest departament pană la finele anului 2017. Mirela este o profesionistă pasionată, cu o bogată experiență teoretică și practică, ce o va ajuta să își îndeplinească cu distincție noua responsabilitate, aceea de a face renumit un departament deja recunoscut la nivel local și internațional”, a declarat Călin-Andrei Zamfirescu, partener senior al ZRP.

Mirela Gorunescu este prodecan al Facultății de Drept din cadrul Universității ”Nicolae Titulescu” din București și a publicat în calitate de autor sau de coautor peste 20 de lucrări și monografii, precum și numeroase articole de specialitate. Printre lucrările publicate amintim: Dreptul penal al afacerilor, Ghidul penal al omului de afaceri sau Dicționarul de drept penal. A fost implicată și în proiecte de cercetare, în domeniul dreptului penal, dintre acestea amintim pe cel privind poziționarea procesului penal român între legalitate și celeritate. A participat, în calitate de expert, la proiectul de unificare a practicii de drept penal, derulat de Institutul Național al Magistraturii și Consiliul Superior al Magistraturii.

Odată cu venirea Mirelei Gorunescu, a încetat îndelungata colaborare avută cu Antoniu Obancia, fostul coordonator al practicii de drept penal. „Am decis de comun acord cu Antoniu încetarea colaborării, iar acum, când drumurile noastre profesionale se despart, realizăm mai bine ca niciodată ce călătorie fantastică am parcurs împreună. Rămânem cu amintirea unui coleg de valoare, care a condus sute de proiecte și litigii de drept penal, fiecare dintre ele fiind, deopotrivă, provocări și succese”, mai spune Călin-Andrei Zamfirescu.

Reamintim pe această cale și faptul că, începând cu luna iunie 2017, echipei de drept penal a ZRP i s-a alăturat, în calitate de „of counsel”, reputatul specialist în drept penal, dl. av. prof. univ. dr. Valerian Cioclei.

Zamfirescu Racoţi & Partners (ZRP) este acreditată ca una dintre cele mai importante societăţi de avocatură din România, oferind servicii de asistenţă juridică atât în sfera litigiilor şi a arbitrajului, cât şi în domeniul avocaturii de business şi al consultanţei fiscale.

ZRP are o echipă de 53 de avocați, dintre care opt asociaţi – Călin-Andrei Zamfirescu, Ioana Racoţi şi Stan Tîrnoveanu – asociaţi fondatori, Cosmin Vasile (asociat coordonator), Anca Danilescu (asociat senior), Elena Iacob și Alina Tugearu (asociați), Valerian Cioclei – of counsel.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *