Legea nr.185 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate (“Legea”) a intrat în vigoare luni, 8 iulie, reglementând pentru prima dată într-o manieră unitară piața de publicitate stradală din România. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 în data de 5 iulie 2013.
Legea urmărește organizarea activității de publicitate stradală, în vederea asigurării unui cadru construit coerent, armonios și sigur, pentru protecția valorilor mediului natural și antropic, prezervarea calității peisajului și respectarea cerințelor calității în construcții. În acest scop, Legea fixează setul de reguli generale ce vor trebui respectate la amplasarea diverselor mijloace de publicitate, fie acestea structuri cu fundație sau fără fundație și stabilește formalitățile de aprobare a amplasării acestora. În plus, Legea reglementează condițiile menținerii pe amplasamente a mijloacelor de publicitate legal autorizate anterior intrării sale în vigoare.
Elemente de noutate
Regulamentele locale de publicitate: Legea prevede că organizarea efectivă a activității de publicitate în teritoriu, în limitele regulilor generale fixate prin Lege, se va face la nivelul fiecărui municipiu, oraș și respectiv comună cu monumente înscrise în lista patrimoniului mondial UNESCO, pe baza unor regulamente locale de publicitate ce urmează a fi adoptate de către Consiliile Locale ale acestora, respectiv de către Consiliul General al Municipiului București.
Observăm că în anumite municipii astfel de regulamente au fost adoptate mai înainte de intrarea în vigoare a Legii. Pentru aceste cazuri, Legea prevede că acele regulamente își mențin valabilitatea, trebuind însă modificate și completate pentru a fi în acord cu prevederile Legii.
De principiu, termenul de elaborare, respectiv de modificare și completare a acestor regulamente locale de publicitate este de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii.
Prin aceste regulamente locale de publicitate în teritoriul administrat vor fi delimitate două categorii de zone de publicitate, anume zonele de publicitate lărgită (unde pot fi amplasate toate categoriile de mijloace de publicitate) și, respectiv, zonele de publicitate restrânsă (unde se impun restricții speciale, privind categoriile permise de mijloace de publicitate, mergând până la interdicția totală de amplasare a acestora). În plus, prin regulamentele locale de publicitate se vor identifica amplasamentele din domeniul public sau privat al localității destinate montării mijloacelor de publicitate și se vor stabili detaliile privind organizarea licitațiilor publice pentru atribuirea acestora.
Formalități de aprobare a amplasării: Amplasarea mijloacele de publicitate este supusă unor formalități de autorizare, respectiv de avizare,după cum acestea conțin structuri cu fundație, respectiv fără fundație.
În cazul structurilor cu fundație, aprobarea executării lucrărilor pentru amplasare se face prin autorizația de construire, emisă în condițiile Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. Autorizația va cuprinde în mod expres obligațiile ce decurg din caracterul provizoriu și durata de existență limitată a structurii respective, inclusiv termenul de încetare a funcționării acestuia. În cazul structurilor fără fundație, amplasarea este permisă în cadrul unor campanii publicitare sau activități de promovare de maxim 30 de zile, desfășurate pe domeniul public sau pe proprietarea privată a persoanelor fizice sau juridice, scop în care autoritățile administrației publice locale vor emite, la cerere, avize pentru publicitate temporară. Valabilitatea avizului este de maxim 30 de zile, cu posibilitatea de a fi prelungit o singură dată, cu o perioadă cel mult egală cu cea stabilită inițial.
Desființarea structurilor cu fundație: Legea stabilește reguli stricte privind desființarea structurilor respective de pe amplasament la expirarea termenului de funcționare, în cazul neobținerii prelungirii acestuia. Astfel, în 15 zile de la expirarea termenului, proprietarul structurii are obligația de a o desființa și de a aduce imobilul în starea inițială. În caz contrar, primarul/ primarul general al municipiului București va dispune desființarea acestuia pe cale administrativă, fără emiterea unei autorizații de desființare și fără sesizarea instanțelor judecătorești. Este important că aceste măsuri vor putea fi luate indiferent de categoria de proprietate pe care sunt amplasate structurile, fie ea domeniu public sau proprietate privată, și că toate cheltuielile aferente acțiunilor de desființare revin proprietarilor structurilor respective. Procedura de desființare se poate declanșa din oficiu, la sesizarea Inspectoratului de Stat în Construcții sau la cererea deținătorului imobilului.
Dificultăți de implementare
Termen scurt de conformare: Atenție deosebită trebuie acordată perioadei foarte scurte în care operatorii de publicitate și celelalte persoane care activează în domeniul publicității stradale trebuie să se conformeze noilor reguli impuse de Lege, anume până cel tărziu la 1 ianuarie 2014. Mai exact, Legea prevede că mijloacele de publicitate autorizate anterior datei de intrare în vigoare a Legii pot fi menținute pe amplasamentele autorizate până la data expirării contractelor de publicitate în curs, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2014. Prin excepție, pot fi menținute pe amplasamentele autorizate până la expirarea contractelor în curs (deci și ulterior datei de 1 ianuarie 2014), acele mijloace publicitate care respectă prevederile acestei Legi și ale regulamentelor locale de publicitate, fapt ce urmează a fi confirmat de autoritățile administrației publice locale.
Subliniem că problema termenului de conformare pentru această situație a fost clarificată anul trecut de Curtea Constituțională prin decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 116 din 15.02.2012, cu ocazia verificării constituționalității proiectului Legii, înainte de promulgare, la solicitarea unui grup de parlamentari. Astfel, Curtea a explicat că, în lipsa acordării unui termen adecvat pentru conformarea la noile obligații impuse de legiuitor, se încalcă principiul securității juridice, determinând apariția unor situații de incoerență și instabilitate legislativă.

















