Asociația Bio România anunță prezența produselor membrilor săi pe rafturile magazinelor Carrefour România, oferind astfel o piață de desfacere largă pentru micii producători locali.
Produsele membrilor Asociației Bio România au fost listate pe 31 iulie 2013 în 7 hipermarketuri din București. Începând cu data de 12 septembrie 2013, clienții Carrefour vor putea cumpăra produse bio românești din 19 hipermarketuri din țară după cum urmează: din toate cele 8 hipermarketuri din București (Carrefour Unirea, Carrefour Militari, Carrefour Băneasa, Carrefour Vitantis, Carrefour Colentina, Carrefour Berceni, Carrefour Orhideea, Carrefour Colosseum), din cele 2 hipermarketuri din Iași (Carrefour Era și Carrefour Felicia) și din hipermarketurile din Brașov, Ploiești, Constanța, Brăila, Suceava, Pitești, Focșani, Buzău și Botoșani.
În cadrul parteneriatului lansăm oficial și comunicăm public brandul sectorului Bio, „Rodul Bio Românesc”, cu sigla și motto-urile aferente.
A.P.I.A. (Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) și-a dat acordul ca în luna septembrie Asociația Bio România să organizeze degustări ale produselor certificate ecologic în 16 magazine Carrefour din țară.















