Consiliul General al Muncipiului București (CGMB) a votat o hotârâre prin care permite Primăriei Municipiului București (PMB) să încheie un accord cadru pentru achiziționarea de servicii de consultanță, asistență și/sau reprezentare juridică pentru a recupera o creanță de la World Trade Center (WTC).
PMB, care deține 5,55% din acțiunile WTC are de recuperat de la acestă firmă suma de 15,4 milioane euro, ce reprezintă chiria neplătită în intervalul 1994-2004. Conform municipalității există deja două dosare pe rol, unul din 2011 și altul din anul acesta, privind recuperarea creanței de la WTC, în condițiile în care această firmă este în stare de insolvență din iunie 2011.
PMB spune că achiziționarea de servicii juridice externe este necesară, în condițiile în care are un Departament Juridic, pentru că în cauza respectivă este necesară angajarea unor experți care au acumulat o expertiză actualizată relevantă pentru soluționarea în concret a unor probeleme juridice de complexitate mare. Pe de altă parte, spune municipalitatea, Departamentul Juridic este ocupat cu reprezentarea în peste 10.000 de procese.
CGMB a mai dat undă verde și pentru achiziționarea de servicii juridice de către consiliu și pentru ca PMB să încheie un acord-cadru pentru achiziționarea de servicii de consultanță, asistență și/sau reprezentare juridică pentru alte cauze.

















