Search
Marti 14 Iulie 2020
  • :
  • :

Primum non nocere, varianta de pandemie

Articol de av. dr. Raluca Simion

Doamna Raluca Simion este printre puținii avocați din România care are studii aprofundate în medicină. Astfel, ea este absolventă a Facultății de Drept a Universității Al. I. Cuza din Iași (anul 2000). Totodată, este doctor în medicină din anul 2009, având un doctorat în cadrul Universității de Medicină și Farmacie Gr. T. Popa din Iași, specializarea „medicină legală”, cu tema „Malpraxis-ul medical: realitate sau oportunitate?”.

Cabinetul său de avocatură colaborează cu medici prestigioși care activează în spitale de stat și în clinici private.

 

Sâmbătă dimineața, ora 9:30. Zi de început de aprilie 2020. Trei medici, din trei spitale diferite, cu trei specialități diferite, mă sună cu aceeași îngrijorare. Îngrijorare față de ceea ce urma să se întâmple cu ei, cu sănătatea lor, cu cea a familiilor lor, cu modul în care urmau și puteau – sau nu – să își trateze pacienții, cu protocoalele intraspitalicești și posibilitățile reale de respectare a acestora, cu felul în care trebuiau să interacționeze cu colegii și cu celelalte unități medicale, și tot așa. Circuite, trasee, protocoale, echipamente, cronici, urgențe, operații amânate sine die, programări care nu mai puteau fi respectate, teste, lipsa testelor, medicamente, lipsa medicamentelor, tratamente inaccesibile, tratamente necunoscute încă, plângeri, amenințări, presiuni, ciocniri, solicitări și formulare. Din ce în ce mai multe formulare.

Dreptul medical și, pe cale de consecință, malpraxis-ul medical, în vremea COVID-ului, au dobândit valențe noi, nebănuite până acum. Urmările vor fi pe măsură.

Am fost de la bun început sceptică în privința mulțumirilor și recunoștinței față de medici. Aplauzele de la balcoane nu ni se potriveau. Românul are multe calități, dar recunoștința și aprecierea eforturilor nu îl vizitează prea des. Ca dovadă, începând cu acea zi de sâmbătă, am tot auzit de nenumărate nemulțumiri ale pacienților cât privește imposibilitatea – sau incapacitatea – medicilor și a spitalelor să trateze bolnavii cronici și să asigure efectuarea intervențiilor chirurgicale necesare, programate sau nu. Au fost numeroase decese, multe însă și din această cauză. Și vor urma plângerile…

Chiar și în cazul urgențelor medicale, pacientul trebuia să aștepte un număr prea mare de ore până la aflarea rezultatelor testului, apoi să fie investigat și tratat corespunzător, pentru afecțiunea propriu-zisă.

În egală măsură, cadrele medicale se acuzau reciproc de nerespectarea circuitelor roșii și verzi, între secții, cu atât mai mult în cazul consulturilor interdisciplinare, atât de necesare.

Nu a fost permisă efectuarea necropsiilor în cazurile în care testarea fusese pozitivă, chiar și atunci când decesul se datorase cu totul altor cauze. În consecință, întocmirea rapoartelor de expertiză medico-legală, probă definitorie în cazurile care privesc răspunderea medicală, va fi mult îngreunată și marcată de absența unor constatări esențiale pe însuși subiectul central: pacientul.

Pacienți și aparținători frustrați și furioși pe întregul sistem pe care îl consideră vinovat de faptul că nu au fost investigați și tratați corespunzător, pentru atât de mult timp, se vor întoarce împotriva unor medici la fel de frustrați și furioși întrucât, de fapt, nu li s-a permis să profeseze așa cum și-ar fi dorit, datorită diverselor carențe logistice și chiar științifice. Nu au deținut controlul nici asupra spațiului, nici asupra dotărilor, nici asupra protocoalelor pe care, de multe ori, le-au aplicat în limita posibilităților reale. Nu au deținut – și nici nu dețin încă – informații științifice esențiale cât privește reactivitatea pacienților testați pozitiv COVID-19 dar cu importante patologii asociate, și nici nu au știut care este de fapt medicația pe care ar fi trebuit să o administreze, și schema optimă de tratament.

Măsurile luate de autorități au fost în sensul protecției celor vulnerabili, în fața unei boli noi, a cărei amploare și agresivitate nu sunt nici măcar acum cunoscute. În fața unei astfel de situații fără precedent, întreaga planetă a fost luată prin surprindere. Cât de mult au fost înțelese noile reguli? Cât de corect au fost și vor fi interpretate?

Și atunci, față de pandemia care ne-a afectat pe toți, deopotrivă, vom asista la o epidemie de plângeri vizând răspunderea medicală, cazuri în care se vor ridica noi și noi întrebări, deopotrivă de natură medico-legală dar și pur juridică:

Cum va interacționa practic legislația civilă și penală în vigoare cu impunerile formulate prin ordonanțele militare?

Cum vor putea fi invocate drepturi fundamentale, garantate constituțional, în cazurile în care tratamentul medical nu a putut fi administrat și asistența medicală a fost refuzată? Cine va răspunde pentru un astfel de refuz? În ce condiții?

Dreptul individului primează asupra dreptului colectivității?

Dreptul la sănătate, prin care se înțelege, de fapt, dreptul de a avea acces la servicii medicale conforme standardelor acceptate ale profesiei, va căpăta valențe și accepțiuni noi? Sau trunchieri altădată de neconceput într-o societate în care tocmai ne obișnuiserăm să nu mai murim?

Și lista poate continua…

Dreptul medical este departe de a mai fi doar o nișă.

Articol apărut în revista Lady Lawyer, ediția iunie 2020




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *