Profitul net al Immofinanz a crescut în prima jumătate a anului financiar 2013/14 cu mai mult de 50% față de aceeași perioadă a anului trecut. Rezultatele operaționale au înregistrat o ușoară scădere datorită vânzării extinse de proprietăți.
Veniturile din închirieri sunt de 317,6 milioane de euro, într-o ușoară scădere față de perioada similară a anului trecut, când au fost de 326,7 milioane de euro. Rezultatele din vânzarea proprietăților au fost de 17,5 milioane de euro în comparație cu 18,3 milioane în prima jumătate a anului financiar 2012/2013, iar rezultatele din dezvoltarea proprietăților au fost de -1,4 milioane de euro, față de 0.3 milioane în perioada de raportare a anului trecut. Vânzarea proprietăților a fost de 239,2 milioane de euro, în scădere cu 5,4%, față de primul semestru din 2012/2013 când a fost de 253 milioane de euro. Profitul net a crescut cu 53,1% până la 159,9 milioane de euro datorită efectelor pozitive ale schimbului valutar și datorită evaluării intrumentelor financiare derivate.
Proprietățile Immofinanz Group în România reprezintă 9,9% din portofoliul total al companiei. Grupul deține în România 88 de proprietăți (17 investiții finalizate, 11 în curs de dezvoltare și 60 de proiecte în curs de analiză), cu o valoare de 999,2 milioane de euro (657 milioane de euro – investițiile finalizate, 38 milioane de euro – proiecte în curs de dezvoltare și 304,2 milioane – proiecte în curs de analiză). Portofoliul curent de investiții este constituit din nouă clădiri de birouri (13,4% din totalul portofoliului de clădiri de birouri), cinci proprietăți în zona de retail (10,6% din întregul portofoliu de retail) și trei centre logistice (3,2% din întregul portofoliu de logistică).
În primul semestru al anului financiar 2013/2014, veniturile din închirieri în România au fost în creștere și totalizează 24,5 milioane de euro, față de 23,6 milioane de euro în perioada similară a anului trecut și reprezintă 7,7% din veniturile totale din închirieri ale Grupului. Rezultatele operațiunilor din România s-au ridicat la 15,5 milioane de euro (S1 2012/13: 16,1 milioane de euro) și reprezintă 6,5% din rezultatele operaționale totale ale Immofinanz Group. Profitul operațional (EBIT) în România a fost de 9,5 milioane de euro, ceea ce reprezintă 3,1% din profitul EBIT la nivelul întregului Grup.















