Rescrierea Codului fiscal și a Codului de procedură fiscală presupune, în principal, reformularea prevederilor actuale, în scopul unei mai bune înțelegeri, eliminarea disfuncționalităților si a eventualelor interpretări neunitare, actualizarea și reașezarea prevederilor articolelor, respectiv a titlurilor, pentru a răspunde atât cerințelor mediului de afaceri, cât și cerințelor organelor fiscale.
Noul proiect al Codului fiscal a fost elaborat în condițiile în care, de la data adoptării Codului fiscal în decembrie 2003, până în prezent, legea a cunoscut numeroase modificări și completări determinate de evoluțiile economice și sociale, contextul creat de criza economico-financiară internațională, aderarea României la Uniunea Europeană etc.
În ceea ce privește proiectul noului Cod de procedură fiscală, structura acestuia a fost, în cea mai mare parte, menținută având în vedere faptul că atât contribuabilii, cât și organele fiscale din cadrul ANAF și autoritățile administrativ teritoriale, cunosc actuala structură, iar acest fapt facilitează înțelegerea și aplicarea noului proiect.
Structura noului Cod de procedură fiscală a fost îmbunătățită în sensul comasării unor titluri/capitole și introducerii altora. Menționăm unul dintre elementele de noutate ale acestui proiect – Titlul VI. Controlul fiscal, care include prevederi privind regulile de control în scopul impozitării, structurate în șase capitole, între care cinci destinate fiecărui tip de control/verificare, în funcție de obiectivele fiecăruia. Acest titlu include și actualele prevederi privind controlul antifraudă.
Proiectul Codului de procedură fiscală urmărește respectarea principiului rezonabilității și echității, ceea ce va conduce la creșterea încrederii între fisc și contribuabil. În plus, se reglementează posibilitatea îndreptării erorilor materiale din documentele de plată ale contribuabililor, eliminându-se astfel și o parte dintre barierele birocratice.















