Search
Sambata 31 Iulie 2021
  • :
  • :

Rebranding la Bursă: SIF2 va fi de acum EVER

Compania de investiții Evergent Investments își modifică simbolul bursier din SIF2 în EVER, începând cu 29 martie 2021. Mișcarea este parte a procesului de rebranding.

“Practic, SIF Moldova devine prima societate de investiții financiare care optează să pornească pe un alt drum comercial. Consider că această nouă propunere se pliază în mod natural pe eforturile dumneavoastră permanente de a face portofoliul din ce în ce mai lichid și mai atractiv pentru investitori”, a declarat Gabriel Grădinescu, vicepreședinte Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

SIF Moldova a fost înființat în baza Legii 133 în anul 1996. A fost admis la tranzacționare în 1999, a urmat o perioadă de așezare și de conformare cu statutul de emitent și OPC pentru ca în baza Legii 74 să devină AFIA.

Administrarea activelor Evergent Investments este o misiune pe termen lung din partea acționarilor noștri și avem resursele necesare pentru a crea și mai multă valoare economică și socială. Avem o poziție financiară puternică și o foarte bună guvernanță corporativă cu procese investiționale și de risc rafinate.

Claudiu Doroș, directorul general al Evergent Investments

La finalul ședinței bursiere de miercuri, 24 martie, Evergent Investments avea o capitalizare bursieră de 1,4 miliarde lei (aproape 290 milioane euro). Acțiunile companiei au fost suspendate de la tranzacționare în ședințele bursiere de joi și vineri (25 și 26 martie), pentru schimbarea simbolului bursier din SIF2 în EVER, iar luni, 29 martie, au fost realizate primele tranzacții cu simbolul EVER. Simbolul SIF2 a fost delistat, dar datele de tip istoric de tranzacționare se vor menține pe acest simbol, pe pagina de web a Bursei de Valori București.

În ultimii 10 ani, compania a generat pentru acționari o rată medie de apreciere a valorii investiției de 13,2% anual, compusă din dividende încasate și creștere de active.

Conform situațiilor financiare publicate, Evergent Investments SA (fosta SIF Moldova) a încheiat anul 2020 cu un rezultat net de 56,08 milioane lei, format din profit net și câștig net reflectat în rezultatul reportat, cu 44% mai mare decât cel bugetat. De asemenea, nivelul investițiilor, de 177 milioane lei, a depășit cu 68% nivelul bugetat.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *