Search
Duminica 5 Iulie 2026
  • :
  • :
Ultima actualizare

Referendumurile cu participare de 30% vor putea fi organizate din 16 decembrie 2014

referendumLegea care modifică modul de  organizarea a unui referendum, a cărei principal punct prevede validarea acestuia cu participare de 30% dintre alegători, a fost publicată luni în Monitorul Oficial. Conform unei alte modificări, legea va intra în vigoare la un an de la publicarea în monitor.

Legea pentru modificare și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, a fost  promulgată sâmbătă de președintele Traian Băsescu, cu câteva minute înainte de miezul nopții.

. Legea permite validarea unui Legea prevede că un referendum, indiferent care este scopul său,  este valabil dacă la acesta participă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Legea din 2000 prevedea un prag de 50%.

Rezultatul referendumului este validat dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din cei înscriși pe listele electorale permanente.

“Cetațenii sunt chemați să se pronunțe prin DA sau NU asupra probleme supuse referendumului, decizând cu majoritatea voturilor valabil exprimate” se specifică în textul legii.

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *