Dispozițiile art. I și art. III ale OUG nr. 10/2013 pentru modificarea și completarea legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, rep., Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Tinutul Herta, ca urmare a stării de razboi și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterie Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre și la un schimb de comune între România și Iugoslavia au fost declarate neconstituționale, cu majoritate de voturi, de către Curtea Constituțională a României în ședința din 12.12.2013.
Articolele nr. I și nr. III au fost declarate neconstituționale ca urmare a invocării excepției de neconstituționalitate într-un dosar pendinte ce avea ca obiect obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la efectuarea plății pentru despăgubirile stabilite atât în baza Legii nr. 9/1998 cât și în baza Legiii nr. 290/2003.
Întrucât ANRP invoca în apărarea sa prevederile OUG nr. 10/2013 conform cărora plata despăgubirilor “se face în tranșe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată. Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 20.000 lei”, era necesar un control de constituționalitate al acestor dispoziții legale deoarece încălcau dispozițiile art. 16 din Constituție care prevede ca cetățenii României sunt egali în fața legii fără privilegii și fără discriminări. Era vădit neconstituțional eșalonarea tranșelor pe o perioadă de 10 ani, în condițiile în care până în februarie 2013 (data intrării în vigoare a OUG nr. 10/2013) s-au făcut plăți în 2 tranșe pe o perioadă de maxim 2 ani consecutivi. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că această eșalonare este dispusă după o eșalonare anterioară, nerespectată de către ANRP, și în condițiile trecerii unui interval mare de timp avut la dispoziție de autoritățile competente pentru îndeplinirea voluntară a obligațiilor de plată, fac ca, în materia acordării despăgubirilor, să nu mai existe un raport de proporționalitate între motivul legitim invocat de către Statul Roman prin prepusul sau ANRP – necesitatea respectarii țintei de deficit bugetar asumate și aplicarea unei modalități de plată care să permită despăgubirea tuturor persoanelor îndreptățite – și tergiversarea plății despăgubirilor persoanelor îndreptățite.
În sustinerea excepției de neconstituționalitate am arătat că statul nu se poate prevala de faptul că resursele sale bugetare sunt prea mici pentru a putea despăgubi toate persoanele îndreptățite chiar în temeiul normei edictate de către autoritatea legiuitoare, trebuind să estimeze la momentul adoptării Legii nr. 9/1998 respectiv a Legilor nr. 290/2003 si nr. 393/2006 resursele materiale necesare plății despagubirilor respective.
A fost încălcat principiul neretroactivității
Prevederile OUG nr. 10/2013 încălcau grav și principiul neretroactivității legii civile pentru că dispozițiile actului normativ “se aplică în mod corespunzător și titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Plata tranșelor se face începând cu 1 ianuarie 2014.”
OUG nr. 10/2013 încălca în mod flagrant drepturile persoanelor îndreptățite în dosarele de despăgubiri, titulari ai Hotărârilor emise în condițiile legilor speciale care prevad acordarea de măsuri reparatorii deoarece încă de la intrarea in vigoare a Legilor nr. 290/2003, a Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 393/2006, persoanele îndreptățite s-au confruntat cu comportamentul discreționar al instituțiilor abilitate în procedura de acordare a despăgubirilor care nu au respectat termenul rezonabil de soluționare a unei cereri încălcând astfel și cele statuate de către CEDO în cauza Brumărescu împotriva României. Dreptul la soluționare în termen rezonabil reprezintă o garanție privind reparația echitabilă atât în procedura prealabilă cât și în contencios, fiind prevăzut ca atare în Convenția Europeană a Drepturilor Omului la art. 6.
Dispozițiile declarate neconstituționale încălcau și dreptul de proprietate astfel cum este reglementat atât în Constituția României cât și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului deoarece persoanele îndreptățite în dosarele de despăgubiri sunt titularele unui drept de creanță, care constituie un drept de proprietate, în accepțiunea CEDO și dețin o creanță suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la CEDO iar condiționarea efectuării plății de „existența disponibilităților finaciare” este neconformă cu prevederile CEDO precum și cu jurisprudența CEDO.
Având în vedere cele hotărâte de către Curtea Constituțională sperăm ca de acum înainte Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să acționeze în interesul persoanelor îndreptățite și să își îndeplinească obligațiile de plată.
Avocat Doctor Lovin Șerban Niculae
