Search
Vineri 22 Mai 2026
  • :
  • :
Ultima actualizare

Reprezintă golful o nouă oportunitate pentru România?

Cei aproximativ 500 de jucători de golf afiliați din România au la dispoziție doar cinci terenuri care pot fi luate în considerare pentru acest sport încă emergent în România, dintre cele aproximativ 200 de terenuri de golf din Europa Centrală și de Est disponibile în anul 2013. Republica Cehă are cea mai îndelungată istorie în domeniul acestui sport în Europa de Est cu aproximativ 96 de locații disponibile pentru cei 55.000 de jucători înregistrați, KPMG identificând aproximativ 20 de noi terenuri inaugurate din 2008 și până în prezent.

perrinRichard Perrin (foto), Partner Advisory, KPMG, menționează: „Din cauza lipsei facilităților, numărul de jucători înregistrați în Asociația Jucătorilor de Golf din România nu reflectă în mod real potențialul pieței. Comparativ cu țările învecinate, România se situează printre ultimele locuri în clasamentul terenurilor de golf. Suntem, evident, cu mult în urma Republicii Cehe cu cele 96 de terenuri de golf de care dispune, dar nu stăm mai bine nici față de Polonia care are 27 de terenuri – 3.000 de jucători afiliați, Ungaria – 15 terenuri și 1.400 de jucători, și Bulgaria – 7 terenuri și 640 de jucători”.

Atragerea turismului de înaltă calitate

Organizația Mondială a Comerțului (WTO) prognozează că, până în anul 2020, aproape unul din trei turiști care vor veni să viziteze Europa, vor alege o destinație din Europa Centrală și de Est, iar turiștii amatori de golf sunt întotdeauna în căutare de noi locuri. Potrivit firmei de consultanță în domeniul turismului, Economic Research Associates, cu sediul la Londra, categoriile de turiști atrași în cea mai mare măsură de golf sunt în aceeași măsură interesați să combine sportul cu cunoașterea culturii și tradițiilor, pe care România le are din abundență și care sunt încă în mare măsură nedescoperite.

Pentru vacanțele de golf, cele mai vizitate destinații din Europa continuă să fie Spania și Portugalia, urmate de Scoția și Turcia, în timp ce Italia și Bulgaria au câștigat în popularitate în ultima perioadă.

Dezvoltarea proiectelor rezidențiale de înaltă calitate

 Deși conceptul de ansamblu rezidențial cu teren de golf are o istorie mult mai scurtă în regiunea EMA decât în America de Nord, este un fapt bine cunoscut că – atunci când este bine proiectată – amplasarea caselor de-a lungul terenurilor de golf poate stimula tranzacțiile imobiliare și poate contribui la creșterea prețului de vânzare. Numeroase studii au demonstrat că în clasamentul celor mai căutate locații pentru amplasarea unei comunități rezidențiale numai cursurile de apă devansează terenurile de golf. Cu toate acestea, valoarea adăugată pe care o oferă golful în cadrul unui complex imobiliar sau turistic nu se datorează numai facilității în sine. Aceasta provine în cea mai mare măsură din frumusețea și serenitatea peisajului pe care le oferă un teren de golf.

Cât de mult costă?

Conform aceluiași studiu realizat de KPMG, presupunând că investitorul poate obține terenul în concesiune, costurile s-ar putea ridica la 12 milioane de Euro pentru amenajarea unui teren de golf cu 18 găuri, care să includă și o sală de conferințe, restaurant și baruri, 12 cabane, un centru spa și activități de recreere. În perioada 2008-2013 costul mediu necesar realizării unei găuri de golf în estul Europei, pentru terenuri de orice dimensiune, era de 367.000 de Euro, de trei ori mai mult față de 106.000 de Euro în perioada 2004-2008. Principalul motiv este că proiectele imobiliare recente din regiune au avut o calitate net superioară. Comparativ cu acest preț, costul mediu de dezvoltare în Europa de Vest și Europa Mediteraneeană de Sud-Est (Franța, Italia, Portugalia, Spania, Cipru) este de 450.000 de Euro, iar în EMA este 328.000 Euro.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *