Casa de Avocatură “Boștină și Asociații” a desemnat câștigătorii burselor de merit pentru studenții din anul III și anul IV ai Facultatii de Drept din cadrul Universității București, respectiv anul IV din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, premianți ai Sesiunilor de Comunicări „Bursele Boștină”. Aceștia sunt: Daniela-Olivia Ghicajanu (Universitarea Babeș-Bolyai Cluj); Matei Ștefănescu – anul IV și, respectiv, Alexandru-George Stan – anul III (Universiatea București). Lucrările au fost jurizate de Genoveva Luca, Ramona Voinea, Anca Dobrescu și Nicoleta Pocse, avocate în cadrul departamentului de Litigii și Executari Silite.
Temele propuse pentru anul acesta au fost: anul III “Garanțiile reale și privilegiile în Noul Cod civil. Implicații practice din perspectiva relațiilor contractuale derulate între profesioniști” și, respectiv, anul IV: “Anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor din perspectiva Noului Cod civil, a Legii nr. 31/1990 a societăților comerciale și a Legii nr. 85/2014 a procedurii insolvenței.”
Valoarea unei burse este de 200 de EURO lunar și se acordă pe perioada anului de învățământ universitar (octombrie – iunie) în care studenții sunt implicați în activitățile academice ale universităților respective. De asemena, dacă vor dori, căștigătorii “Burselor Boștină” vor putea să-și înceapă cariera profesională în cadrul casei noastre de avocatură.
Bursele Boștină au fost lansate în anul 2006, aflăndu-se în acest an la a noua ediție.
















