Wizrom Software este primul furnizor de soluții software și servicii din România care a adoptat modelul de licențiere SaaS (Software as a Service) pentru toate soluțiile implementate, pentru noii clienți, de la începutul acestui an. Rezultatele imediate sunt un flux de numerar confortabil pe termen lung și o rată dublă de creștere a numărului de clienți.
„La finele anului trecut, am luat o decizie strategică în sprijinul clienților noștri, ținând cont de nevoia acestora, pe de o parte, de a-și eficientiza operațiunile cu ajutorul soluțiilor noastre, și pe de altă parte, de a investi în tehnologie păstrându-și un flux de numerar confortabil. În plus, după o anumită perioadă de timp, clientul poate să ajusteze numărul de licențe utilizate, spre deosebire de achiziția tradițională de licențe când, odată cumpărate, acestea sunt plătite chiar dacă nu mai sunt utilizate. Astfel, modelul SaaS asigură plata a doar ceea ce se folosește”, a declarat Adrian Bodomoiu (foto), director general Wizrom Software.
Wizrom a adoptat modelul de licențiere SaaS încă din 2011, înregistrând un răspuns pozitiv din partea unui număr în creștere de clienți, astfel încât odată cu intrarea în anul 2013, l-a instituit ca standard pentru toate noile contracte. De la începutul anului și în continuare, noii clienți ai Wizrom pot adopta soluțiile firmei fără a mai fi nevoie de investiții masive inițiale, ceea ce constituie un avantaj pentru orice companie, în condițiile economice actuale.
„Spuneam la începutul anului că principalele tendințe pe 2013 sunt optimizarea costurilor operaționale ale companiilor, inclusiv prin adoptarea de soluții software, implementările în creștere de aplicații de tip Warehouse Management Software, respectiv procesul de înlocuire a vechilor aplicații ERP cu unele noi, mai bune, mai puternice, la costuri totale de deținere mai bune. Wizrom este în această tendință, oferind clienților săi toate acestea și în plus, avantajul de a face investiția eșalonat, în timp”, a explicat Adrian Bodomoiu.
Astfel, în cursul primului trimestru, Wizrom a semnat cu 74 de noi clienți, un număr în creștere cu 14% față de T1 2012, ceea ce reprezintă o rată dublă de creștere față de aceeași perioadă din anul trecut, care a fost de aproape 7% față de T1 2011, datorită adoptării SaaS.
Wizrom avea, la 31 martie 2013, un număr de 3.620 de clienți, înregistrând venituri de 1,6 milioane de euro în primul trimestru al anului.
Fondată în 1992, Wizrom Software este una dintre companiile de top din România furnizând soluții ERP, de eficientizare operațională (trafic și logistică), BI, CRM și multe altele. La finele anului 2012, Wizrom avea un total de 3.620 de clienți activi și 32.000 de licențe instalate. Wizrom este un integrator de produse internaționale de renume, furnizând servicii profesionale complete, inclusiv consultanță și expertiză în toate categoriile de business. În ultimii ani, Wizrom Software și-a consolidat prezența și vizibilitatea la nivel regional, prin activitatea filialelor din Republica Moldova și Bulgaria, demararea de proiecte cu clienți multinaționali în Serbia și Ungaria, precum și crearea unei rețele locale de parteneri certificați. În 2012, cifra de afaceri a fost de 6,65 milioane de euro, în creștere cu 8% față de 2011.















