Search
Miercuri 21 Februarie 2018
  • :
  • :

Wolf Theiss şi OAR Bucureşti, despre drepturile de autor şi contractele de arhitectură

Arhitecții au nevoie să înțeleagă clauzele de proprietate intelectuală din contractele de arhitectură pe care le încheie, dar și să fie informați că există drepturi care nu pot fi cesionate, au rezumat reprezentanții biroului local al societății regionale de avocatură Wolf Theiss în cadrul conferinței Ce înseamnă original în arhitectură. Considerații asupra dreptului de proprietate intelectuală, susținută în parteneriat cu OAR Bucureşti, la sediul organizaţiei profesionale a arhitecţilor.

„Ceea ce m-a surprins de fiecare dată când negociam de partea unui investitor este lipsa de asistență juridică de specialitate de partea arhitecților. Din punctul meu de vedere, un contract bun este un contract echilibrat”, a declarat Ciprian Glodeanu, Partener Wolf Theiss și coordonator al practicii de Real Estate a biroului din București.

Despre originalitatea în accepţiunea legii față de originalitatea ideii în arhitectură, cât și despre protecţia pe care legea o acordă arhitecţilor în diferite situații, pornind de la idee, execuție, finalizare sau în cazul distrugerii operei de arhitectură de către acesta sau de către beneficiar a discutat în detaliu Sebastian Boțic, în calitate de avocat Wolf Theiss, parte din echipa de Real Estate, precum și în calitate de doctor în arhitectură.

Participanții la acest eveniment au fost cu preponderență arhitecți, membri ai Ordinului Arhitecților București, precum și avocați specializați în proprietate intelectuală.

O parte din temele discutate în această conferință vor constitui punctul de plecare pentru următoarele întâlniri. “E clar că întâlnirea aceasta în premieră dintre arhitecţi şi avocați este utilă. Intenția noastră este să continuăm printr-o serie de ateliere care să vină în întâmpinarea nevoilor arhitecților”, a concluzionat Șerban Sturdza, preşedintele OAR Bucureşti.

Ordinul Arhitecților din România este înfiinţat prin Legea nr.184 din 12 aprilie 2001, ca organizaţie profesională de interes public, independentă, non-profit, autonomă şi apolitică. OAR are misiunea de a promova arhitectura ca act de cultură de interes public, cu implicații urbanistice, economice, sociale și ecologice. OAR București numără în prezent 4174 membri, dintre care 2760 arhitecţi activi cu drept de semnătură. Mai multe despre OAR puteți afla accesând website-ul www.oar.archi sau, pentru OAR Bucureşti www.oar-bucuresti.ro.

Înfiinţată în 1957, Wolf Theiss este una dintre principalele firme de avocatură din Europa Centrală şi de Est, specializată în acordarea de asistenţă în domeniul afacerilor internaţionale. În cele 13 birouri din Albania, Austria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Ucraina, îşi desfăşoară activitatea 340 de avocaţi care acordă consultanţă pentru societăţi comerciale locale şi internaţionale, cu operaţiuni în domeniul industrial, comerţ şi servicii, precum şi pentru bănci şi societăţi de asigurare. Îmbinând practica juridică şi cea comercială, WOLF THEISS dezvoltă soluţii complete şi inovatoare, bazate pe experienţa şi cunoştinţele acumulate în domeniul juridic, fiscal şi comercial.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *