Societatea de avocați Zamfirescu Racoți & Partners (ZRP) anunță o serie de promovări în rândul partenerilor și avocaților seniori. Antoniu Obancia (foto), avocat colaborator coordonator a fost promovat partener în cadrul departamentului de litigii, alăturându-se echipei de asociați ZRP formată din Călin-Andrei Zamfirescu, Ioana Racoți și Stan Tîrnoveanu – parteneri fondatori, Cosmin Vasile – partener coordonator și Anca Danilescu, partener senior. De asemenea, patru avocați colaboratori au fost promovați la statut de seniori: Mădălina Ivan (consultanță), Ștefania Măciuceanu (litigii), Cosmin Cojocaru (litigii) și Ovidiu Șerban (litigii).
„Credem cu tărie că dezvoltarea ZRP depinde esențialmente de aportul echipei, de implicarea corespunzătoare a tuturor colegilor. Cu cât sunt mai mulți cei care își asumă și vâslesc corespunzător, cu atât va merge barca mai repede și mai departe. Din această perspectivă, recunoașterea meritelor, a calității, muncii și seriozității este o prioritate pentru noi. Suntem foarte mulțumiți că avem o echipă valoroasă și talentată, și că ne păstrăm statutul unanim recunoscut în piață de «școală de avocați»”, a declarat Cosmin Vasile, asociat coordonator ZRP.
Antoniu Obancia are o experiență de peste 13 ani în avocatură și, în ultimii ani, s-a remarcat printr-o pregătire profesională de excepție, abilitatea de a gestiona proiecte cu un grad sporit de complexitate, fiind implicat în unele dintre cele mai importante proiecte ale societății în această perioadă. Antoniu este specializat în domeniul dreptului penal și a contribuit semnificativ la dezvoltarea acestei practici pe care o coordonează în cadrul ZRP. Serviciile de consultanță și reprezentare juridică pe care le oferă în această arie de practică se referă la infracțiuni economico-financiare sau în legătură cu relațiile de serviciu, inclusiv la cele care fac obiectul competenței structurilor specializate de Parchet (DIICOT, DNA). Antoniu consiliază clienții în toate fazele procesului penal, inclusiv în cauze cu măsura arestării preventive. Aria sa de specializare include și domeniul insolvenței, litigii civile și comerciale, drept administrativ și recuperări de creanțe.
Mădălina Ivan este membru al echipei ZRP din anul 2007 și a acumulat o experiență importantă în domeniile fuziuni și achiziții, piețe de capital și dreptul muncii. Mădălina deține cunoștințe temeinice privind dreptul societar general și comercial și a fost implicată în tranzacții complexe de fuziuni și achiziții privind operațiuni cu privire la capitalul social, preluări, acorduri ale acționarilor și operațiuni privind active sociale. Mădălina a asistat diverși emitenți precum și societăți de servicii de investiții financiare privind implementarea reglementărilor și aspectelor de drept societar specifice pieței de capital, derularea ofertelor publice, admiterea și retragerea de la tranzacționare. Mădălina oferă consultanță unor importanți clienți din România din diverse sectoare de activitate – energie, financiar – bancar, imobiliar, industria chimică, industria textilă.
Ștefania Măciuceanu este specializată în procedura insolvenței, litigii comerciale precum și în materia recuperării creanțelor. Ea deține, de asemenea, o bogată experiență în litigii de drept civil, incluzând acțiuni în restituirea proprietăților naționalizate și expropriate. Activitatea ei se concentrează și în domeniul dreptului bancar și financiar, fiind implicată în dispute privind contracte de credit și garanții, oferind totodată și opinii legale cu privire la aceste aspecte. Ștefania face parte din echipa de litigii a societății din anul 2008.
Cosmin Cojocaru are o experiență de peste zece ani în avocatură și face parte din echipa de arbitraj a societății, având o expertiză remarcabilă în materia disputelor în domeniul construcțiilor, incluzând litigii izvorâte din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a unor contracte de tip FIDIC. Activitatea lui Cosmin se concentrează de asemenea pe litigii civile și comerciale, incluzând dispute contractuale, procese legate de achiziția și vânzarea societăților, dispute din domeniul imobiliar și incidente legate de procedura executării silite, drept administrativ, privatizarea societăților comerciale și drept societar. Cosmin oferă servicii de asistență și reprezentare juridică atât în faza prealabilă declanșării litigiului cât și în fața instanțelor de drept comun sau de arbitraj.
Ovidiu Șerban este membru al echipei ZRP din anul 2009 și este specializat în drept fiscal, drept comercial, drept civil, dreptul muncii. Ovidiu face parte din echipa de litigii a societății și a dobândit o bogată experiență practică de-a lungul timpului, ca urmare a participării active în cadrul unora dintre cele importante și variate proiecte în care societatea a oferit asistență juridică clienților săi. Din acestea menționăm litigii fiscale în materie de TVA, accize, impozit pe profit, litigii civile și comerciale, litigii izvorâte din încheierea, executarea sau încetarea contractelor colective sau individuale de muncă, insolvență și recuperări creanțe.
Născută din fuziunea a două cunoscute societăți de avocați, ambele înființate în anul 1995, Zamfirescu Racoți & Partners (ZRP) este acreditată ca una dintre cele mai importante societăți de avocatură din România. ZRP oferă servicii de asistență juridică atât în sfera litigiilor și a arbitrajului, cât și în domeniul avocaturii de business și al consultanței fiscale, fiind recomandată de anuarele internaționale de specialitate pentru performanțele sale în diverse arii de practică, precum: litigii, arbitraj, insolvență, drept financiar-bancar, drept societar / fuziuni și achiziții, dreptul muncii, energie și resurse naturale, proprietate industrială, drepturi de autor, drept imobiliar, piața de capital, drept fiscal. ZRP are o echipă de 41 de avocați dintre care șase parteneri – Călin-Andrei Zamfirescu, Ioana Racoți și Stan Tîrnoveanu – parteneri fondatori, Cosmin Vasile (partener coordonator), Anca Danilescu (partener senior), Antoniu Obancia (partener).















