Search
Marti 28 Mai 2024
  • :
  • :

Alexandrion Group a inaugurat a doua distilerie proprie

Alexandrion Group, cel mai mare producător şi distribuitor de băuturi spirtoase şi vinuri spumante din România şi singurul producător de whisky single malt din ţară, a inaugurat cea de-a doua distilerie, în cadrul planului de expansiune cu capacităţi de producţie, la nivel global.

Amplasată chiar lângă prima distilerie a grupului, în incinta Distileriilor Alexandrion Saber 1789, situate în regiunea Dealu Mare, în comuna Bucov, judeţul Prahova, această distilerie performantă are în componenţă recipiente din cupru pentru distilare dublă şi va fi utilizată, în principal, pentru distilarea whisky-ului single malt. Astfel, capacitatea de producţie pentru Carpathian Single Malt, primul whisky single malt produs integral în România de Alexandrion Group, şi lansat comercial în 2022, va creşte semnificativ.

“Alexandrion Group se extinde foarte repede şi acest proces generează nevoia de a creşte capacitatea de producţie pentru mărcile de referinţă din portofoliul nostru, care sunt solicitate în cantităţi din ce în ce mai mari. Avem nevoie de distilerii care să ne permită să acoperim cererea, dar, în acelaşi timp, să menţinem calitatea superioară a produselor noastre.

Ieri am trăit un moment istoric. Am sărbători succesul unui proiect foarte complex, care a durat cinci ani. A fost nevoie de doi ani pentru a trasa cerințele noastre tehnice, producătorului, unul dintre cei mai mari și mai experimentați furnizori de tehnologie din lume, fondat în 1912, i-au fost necesari încă 2 ani pentru a produce această distilerie și am avut nevoie de încă 1 an pentru a o face operațională. La evenimentul de ieri am onorat eforturile și expertiza tuturor proiectanților și inginerilor implicați în acest proiect, a lui Allan Anderson, Whisky Director și Master Distiller Carpathian Single Malt și am urat succes echipei care va gestiona activitatea acestei distilerii.

Succesul unei băuturi alcoolice depinde de trei factori esențiali: ingrediente de cea mai bună calitate, experiența și cunoștințele echipei care o produce și tehnologia performantă. Noi le avem pe toate la Distileriile Alexandrion Saber 1789.

Vor urma și alte distilerii, deja avem proiectul pentru următoarea, pe care o voi anunţa la momentul potrivit. În SUA și în Grecia avem deja două distilerii în construcție. Atunci când ești producător, este foarte important să poți deschide unități de producție în ţările în care vinzi produsele tale și să produci pentru piețele respective”, a spus Dr. Nawaf Salameh (foto), Președintele Fondator al Grupului Alexandrion.

Rhein Extra, cel mai vechi vin spumant din România şi furnizor oficial al Casei Regale a României încă din 1904, produs de peste 100 de ani, făra întrerupere la Pivniţele Rhein & CIE 1892 Azuga, a avut un rol important în cadrul evenimentului de inaugurare. Momentul în care noua distilerie a fost pusă în funcţiune a fost celebrat de către cei prezenţi ciocnind un pahar de Rhein Extra. Prezenţa vinului spumant a marcat, de asemenea, liantul puternic dintre tradiţia, calitatea şi expertiza care caracterizează vinurile produse la crama Grupului Alexandrion şi băuturile spirtoase produse de Distileriile Alexandrion Saber 1789.

Datorită tehnologiei de ultimă generație și proceselor inovatoare care permit producția de băuturi alcoolice de cea mai înaltă calitate, Distileriile Alexandrion Saber 1789 reprezintă astăzi una dintre cele mai moderne facilități de producție din Sud-Estul Europei și unul dintre cele mai mari centre de îmbuteliere din regiune. Printre mărcile de referinţă din portofoliul Alexandrion Group produse aici, se numără Carpathian Single Malt, Brâncoveanu Vinars, Alexandrion, Saber Elyzia şi Kreskova Vodka.

Despre Alexandrion Group

Firma este lider în producția și distribuția băuturi spirtoase și vinuri din România și singurul producător de single malt din țară. Grupul are o istorie de peste 200 de ani în industria de băuturi spirtoase locale, producând unele dintre cele mai puternice mărci din România, la DISTILERIILE ALEXANDRION SABER 1789, recunoscute atât la nivel național, cât și internațional pentru calitatea și rafinamentul lor. Portofoliul de produse include băuturi tradiționale românești și produse internaționale. Alexandrion 5* și 7*, celebrul vinars Brâncoveanu XO, VS și VSOP, lichiorul de fructe SABER Elyzia, distilatul de fructe Zolmyr, Vodka Kreskova precum și alte produse au asigurat Grupului poziția de lider al pieței de băuturi spirtoase și tradiționale din România. Începând cu anul 2018, Grupul și-a extins activitatea, completându-și portofoliul cu vinuri, liniștite și spumante.  




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *