Search
Luni 19 August 2019
  • :
  • :

ANAF a recuperat 19,45 milioane de lei prin executare silită

Agenția Națională de Administrare Fiscală a recuperat până în prezent creanțe bugetare de 19.453.123 de lei, în dosarul penal nr. 1191/1/2015, după organizarea a trei serii de licitații prin intermediul cărora a vândut 13 imobile sechestrate conform hotărârii judecătorești nr. 258/24.03.2016 pronunţată în materie penală, definitivă prin Decizia penală nr. 162/03.10.2016 a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie, potrivit unui comunicat de presă.

Imobilele sunt spații comerciale din București și au fost adjudecate la valori mai mari decât prețurile stabilite de evaluatori. Suma recuperată până acum la bugetul de stat provine în principal din popriri conturi bancare, popriri ale sumelor datorate de către terți și valorificarea imobilelor sechestrate.

Inspectorii structurii de executări silite cazuri speciale din cadrul ANAF vor continua procedurile de valorificare a tuturor părţilor sociale la societăţile comerciale la care debitorul are calitatea de asociat și a terenurilor și imobilelor deţinute de debitor, potrivit legii, prin publicarea anunţurilor de licitaţie în vederea facilitării participării potenţialilor ofertanţi.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *