În contextul în care BVB ocupa primul loc în topul creşterilor bursiere din Uniunea Europeană la început de 2018, merită să înțelegem mai bine performanțele financiare ale principalelor IFN-uri din România – detalii mai jos şi în analiza Tradeville din documentul ataşat.

În 2017, Bursa de Valori București a raportat un profit net preliminar de 14.6 mil. RON, în creștere cu 89% față de rezultatul raportat în 2016. Pentru BVB, anul 2017 a reprezentat unul dintre cei mai dinamici ani din istorie, ca urmare a listării a patru companii private pe piața principală a BVB și a creșterii activității pe segmentul de obligațiuni corporative. De asemenea, în luna decembrie a anului 2017, a fost admisă fuziunea dintre BVB și SIBEX, finalizarea fuziunii BVB-SIBEX conducând la înregistrarea unui câștig din achiziție de 2.88 mil.RON și la diminuarea impozitului pe profit, ca urmare a utilizării unei părți semnificative din pierderea fiscală raportată de SIBEX, având un efect pozitiv asupra rezultatului exercițiului financiar încheiat la 31 decembrie 2017. Cu toate acestea, la nivelul rezultatului financiar, compania a înregistrat un profit de 2.06 mil. RON, în scădere față de anul precedent cu 17.6%.
Pentru actorii pieței de capital, anul 2017 a fost caracterizat ca un maraton în procesul de pregătire și conformare a activității la normele MIFID 2, ce au intrat în vigoare de la 3 ianuarie 2018. Aferent anului 2017, BRK Financial Group a raportat o pierdere de 4.77 mil. RON, în creștere cu 165% față de anul precedent. Deși “Veniturile din comisioane” au crescut cu 80% față de 2016, la 4.56 mil.RON, veniturile totale au înregistrat o ușoară scădere de 1%, ca urmare a diminuării “Câştigurilor nete financiare alte decât dividende” cu 31%, la 4.55 mil.RON și a “Veniturilor financiare din dobânzi” cu 18%, la 580.7 mii RON, cele două elemente deținând o pondere de peste 50% în structura veniturilor.
Transilvania Broker de Asigurare, unul dintre primii 3 brokeri de asigurare din România, a raportat un profit net preliminar de 3.518 mil. RON, în creștere cu 15.3% față de anul 2016. Pentru piața de asigurări, anul 2017 a fost marcat de scăderea comisioanelor oferite de către asiguratori la încheierea polițelor RCA, măsură ce a afectat veniturile încasate din acest segment de activitate, segment ce deține o pondere importantă pentru majoritatea brokerilor de asigurare. La nivelul veniturilor, compania a înregistrat o scădere de 14%, la 53.8 mil. RON, ca urmare a diminuării comisioanelor aferente polițelor RCA, însă costurile operaționale s-au redus cu 15.4% la 49.81 mil.RON, (evoluția pozitivă fiind determinată de diminuarea comisioanelor plătite), generând un rezultat operațional de 4.095 mil. RON, în creștere cu 13.36% față de anul precedent.
Analiză Tradeville – Nota_de_companie_financiarnonbancar_06032018















