Search
Miercuri 15 Aprilie 2026
  • :
  • :
Ultima actualizare

Andra Mușatescu și Diana Cardoș, în juriul celei de-a doua ediții a proceselor simulate pe teme ale Dreptului Proprietății Intelectuale

andraDr. av. cons. pi Andra Mușatescu și Diana Cardoș au făcut parte din juriul care a desemnat cea mai bună echipă participantă la Moot Court „Legal Explorations pe teme ale Dreptului Proprietății Intelectuale”.

“Evenimentul a ajuns la a doua ediție și sperăm să continue să fie de interes pentru studenți”, a declarat cons. jur. Diana Cardoș, Andra Mușatescu Law & Industrial Property Offices.

Procesul simulat a avut loc pe data de 27.04.2014 la Curtea de Apel din București și a fost organizat de ELSA București. Din juriu au mai făcut parte avocați de la alte societăți de avocatură din România, precum NNDKP.

Scopul acestui proiect este de a da posibilitatea studenților să ia contact cu acest domeniu înainte ca el să fie predat ca materie în facultate, de a pune întrebări, de a rezolva spețe și cazuri din practică iar la final de a demonstra faptul că au acumulat suficiente informații ce pot fi folosite în pregătirea unui proces simulat.

Echipele situate pe locurile I, II și III precum și cele mai apreciate pledoarii au fost recompensate cu premii și vor fi avute în vedere la procesul de selecție, prin interviuri, cu participanții selectați, dintre care, Andra Mușatescu Law & Industrial Property Offices vor alege caștigătorul unei burse de studiu acordate unui student din anul III care se va evidenția.

Acesta este al-doilea an când Andra Mușatescu Law & Industrial Property Offices va acorda o astfel de bursă și un internship.

ELSA România este singura asociație a studenților la Drept care activează la nivel național, reunind aproximativ 700 de membri din Bacău, București, Cluj-Napoca, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Sibiu și Timișoara. ELSA România a luat ființă în 1990, iar în 1993 a devenit membru cu drepturi depline al ELSA Internațional.

În ultimii 16 ani, Andra Musatescu Law & Industrial Property Offices s-au dezvoltat continuu, numărându-se acum printre cabinetele de top din România. Echipa este formată din tineri profesioniști, cu studii în Marea Britanie și în România și cu vaste cunoștințe în legislația Statelor Unite, acest lucru oferind cabinetelor o deschidere internațională.

Casele de Avocatură și de Proprietate Industrială Andra Mușatescu sunt considerate de publicații juridice cunoscute ca “oferind o gamă largă de servicii juridice corporatiste și comerciale care includ consiliere privind dreptul muncii, concurenței și UE, cu un puternic accent pe PI” (Legal 500). De asemenea, “reputația în domeniul PI a atras cu sine mai mulți clienți internaționali cunoscuți” care “laudă serviciile de PI, incluzând și litigii” (Legal 500), practicând “în fruntea domeniului juridic IP din România cu o vastă experiență în consultanța acordată în principal societăților multinaționale” (WTR1000), iar Dr. Andra Mușatescu este “un expert în IP de un standard absolut înalt” (Legal 500) și “un avocat fantastic” (Chambers and Partners).

De asemenea, Casele de Avocatură și de Proprietate Industrială Andra Mușatescu au la activ și alte premii internaționale, precum: “Avocatul anului pe Proprietate Intelectuală în România”, acordat de revista Corporate Intl Magazine 2011 și 2012 și “Societatea de Avocatură/ Cabinetul de Avocat al Anului în România pentru Rezolvarea Conflictelor” în 2011 și 2012, acordat de Acquisition International Magazine, “Societatea de Avocatură/ Cabinetul de Avocat al Anului în România pentru M&A” în 2012, acordat de Acquisition International Magazine și recomandări în topuri precum WTR1000, Chambers & Partners, Legal 500 etc




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *