Interviu cu Radu Boroianu, Președintele Institutului Cultural Român
„Valorile creative românești înseamnă valorile perene, iar România nu a dus niciodată lipsă de creativitate”
Institutul Cultural Român este instituția care coordonează diplomația culturală a țării noastre, asigurându-ne vizibilitate și prestigiu. Cum apreciați activitatea ICR-ului în ultima perioadă?
Sunt la cârma acestei instituții din 28 aprilie 2015. Nu aș vrea să vorbesc, din delicatețe, despre ce s-a întâmplat înainte. Nu-mi face plăcere să povestesc istoric. Pot spune doar ce s-a întâmplat în acest răstimp și anume că am ajuns să ne cunoaștem mai bine, eu și toți cei din colectivul Institutului Cultural Român, să ne măsurăm forțele și să activăm mult mai intens decât o făceam.
Cred că activăm și mai eficient, deși nu în măsura în care am avea și posibilitatea și dorința de a o face. Și asta din cauza acestei precarități de construcție instituțională foarte profundă; asta înseamnă că ar trebui să avem autoritatea asupra întregului Institut Cultural Român, neștirbind cu nimic sarcinile care sunt și vor rămâne ale Ministerului de Externe – să reprezinte statul român în tot ceea ce are proprietăți în afară, să ajute prin Institutul Diplomatic la creșterea nivelului valorii diplomatice a celor care activează în cadrul Institutului Cultural Român. (Sugerez să se reînființeze Academia Diplomatică, instituție obligatorie de perfecționare pentru diplomația multiplă.)
Ca orice activitate care ține de diplomația culturală, fără a se subordona direct, trebuie să aibă o legătură foarte solidă cu diplomația clasică. În opinia mea, ar trebui să fie poate un pion avansat al acesteia, pentru că nu are rigorile diplomației clasice, și ar putea să acționeze profesional ca un avanpost.
Ar trebui să fie prezentă acolo unde interesele multiple ale României o cer, or noi avem un număr de reprezentanțe plăpând, o prezență pe măsură și un buget în scădere.
Toate acestea fac ca noi să rămânem încă o instituție care funcționează, cu toate eforturile noastre de a avea o gândire multianuală, întrucât noi n-am putea să funcționam deloc altminteri, la cârma acestor bugete anuale. Toate discrepanțele astea își spun cuvântul.
Valorile creative românești înseamnă valorile perene, iar România nu a dus niciodată lipsă de creativitate. Dar e ceva poate greșit în ADN-ul nostru, ceva care ne face să-i împingem întruna pe cei mai creativi dincolo de hotarele românești, de parcă ne e frică de propria noastră mediocritate și ne gândim să nu cumva să ne clatine cineva din bătutul pasului pe loc; dacă am fi conștienți că acestea sunt adevăratele valori românești, nu cele ale solului și subsolului, cum învățam noi pe vremuri, atunci am investi probabil mult mai mult.
În acest an ați organizat evenimente dedicate limbii și literaturii române, concerte și evenimente muzicale, spectacole de teatru, proiecții și festivaluri de film, evenimente artistice postmedia, spectacole de balet și de dans contemporan, expoziții de design, tapiserie, cu subiecte folclorice sau antropologice, expoziții de pictură și sculptură, expoziții de fotografie, expoziții de arhitectură și urbanism, expoziții de gravură, desen și bandă desenată. Care au fost proiectele / campaniile cel mai bine primite de public?
În general, campaniile sunt mult mai bine primite decât proiectele efemere, pentru că logica unor asemenea proiecte cucerește publicul, fie că e format din străini, fie din cetățeni de origine română. Am avut și avem în continuare proiecte Brâncuși, proiecte George Enescu. Vom avea proiecte Henry Coandă. Sunt proiecte care cer în sine continuarea, iar atunci și atenția spectatorilor noștri este sporită. Deci, toate acestea campanii sunt mai bine văzute.
Asta nu înseamnă că nu trebuie să avem și, cum le spun eu, proiecte efemere, pentru că institutele culturale trebuie să funcționeze ca un fel de centru cultural al cartierului, al orașului. Să fie tot timpul deschis către o expoziție, un film documentar sau artistic, deci deschis către o viață culturală cotidiană.
Institutul Cultural Român are în prezent o rețea de 18 reprezentanțe în lume, unde se desfășoară anual sute de proiecte culturale. Cum vedeți dezvoltarea acestei rețele, ținând cont de colaborarea cu Ministerul Afacerilor Externe, de bugetul de care dispuneți și de specificul fiecărei țări-gazdă?
Eu cred că avem câteva interese majore multiple, nu numai de natură economică. De altfel, nu cred în împărțirea interesului pe scări diferite. E de la sine înțeles că interesul economic conține și interesul social. Nu se înțelege încă foarte bine că interesul față de valorile creative ar atrage după sine și sporul economic și social.
Deci, mă întreb cum putem să nu avem o prezență susținută în America Latină? Cum putem să nu avem o reprezentanță în Canada? Cum putem să ne mulțumim cu un singur institut cultural în SUA, la New York, când Statele Unite sunt o imensitate? Măcar să avem fililale ale acelei reprezentanțe.
E foarte bine că am inaugurat Institutul Cultural Român de la Beijing, se vede, se simte. Dar Japonia, India, Coreea de Sud? Sunt actori care contează din ce în ce mai mult pe piața lumii, iar noi avem interese acolo.
Vorbim despre românii de pretutindeni – zona Balcanilor, unde istoricește ne aflăm dintotdeauna – fără ICR? În zonele estice, de la granițele noastre, nu avem prezență decât în Republica Moldova.
Nu avem în Ucraina, în Rusia, iar un canal de relații culturale cu Rusia nu ne-ar strica.
Sigur, în rest, îi las pe cei mai pricepuți decât mine să se exprime, dar, cultural, cred că și unii, și alții avem să ne spunem multe. Și, repet, ar fi și un canal diplomatic deschis.
Eu cred că interesul României este să fim prezenți în mult mai multe locuri decât suntem acum.
Ați evidențiat nevoia de modificare a legislației care reglementează organizarea și funcționarea Institutului Cultural Român. La ce noutăți să ne așteptăm?
Am făcut un proiect care s-a lovit de o singură opoziție, pe care n-am de gând s-o numesc. Încă o dată, e foarte mult interes și din partea unor instituții fundamentale ale statului și din partea multora dintre actorii politici. Din păcate, nimeni n-a găsit încă de cuviință s-o și pună în practica parlamentară și să știm dacă avem un ecou cu adevărat favorabil sau nu.
Legea nouă are două volé-uri diferite: pe de-o parte, stabilește cu exactitate rolul Institutului Cultural Român, care cred că ar trebui să fie acela de purtător al imaginii României în lume și de diplomație publică, noua formă prin care de mulți ani se prezintă în lumea civilizată fostele ministere ale propagandei de odinioară. Acesta este un volé de natură fundamentală care așază Institutul Cultural Român mai curând în zona diplomației decât în alte zone.
Pe de altă parte, este vorba despre un volé organizatoric. Deocamdată, Institutul Cultural Român are niște constrângeri organizatorice, financiare, în ceea ce privește numărul de angajaților, pregătirea profesională. Din această cauză, ICR nu este capabil să răspundă unor cerințe care, conform primului volé, ar fi în creștere. Ele trebuie armonizate, iar noua lege tocmai asta face. Sper ca noul Parlament să aibă înțelepciunea de a le discuta.
Cred că Ministerul de Finanțe, dacă este pus în fața unui fapt care demonstrează valoarea unei instituții, o să accepte că trebuie să se scotocească în fundul buzunarului și să ofere un buget mai acătării unor instituții cum sper să devină ICR.
În ultimii ani a crescut numărul persoanelor înstărite, s-a creat o clasă de mijloc (antreprenori, manageri, profesii liberale, înalți funcționari etc.) care ar trebui să investească mai mult în opere de artă. Cum îi încurajăm pe acești oameni să achiziționeze produse de calitate, contribuind astfel și la bunăstarea artiștilor?
Vă pot vorbi dintr-o pasiune anterioară funcției mele actuale, întrucât funcția actuală mă obligă să n-am nicio imixtiune pe piața produselor culturale. Eu doar le promovez, nu particip la concurența creativă.
Pe mine m-ar interesa mai mult, în cazul în care am avea posibilitatea să promovăm mai consistent creativitatea românească, dacă interesul s-ar stârni în marile piețe ale lumii, mai mult decât mă interesează, în calitate de președinte al Institutului Cultural Român, ce se întâmplă în piața internă.
Ceea ce cred eu, ca fost expert în artele frumoase și ca participant în piața românească de artă, este că, în măsura în care sistemul legislativ s-ar demonstra mai coerent, dacă fiscalitatea ar fi mai coerentă, dacă am învăța că economia nu se dobândește din taxe și impozite, ci din făurirea mai multor poli de atractivitate economică, clasa mijlocie ar deveni o cantitate suficientă pentru dezvoltarea societății. La ora actuală, clasa mijlocie este insuficient dezvoltată.
Avem nevoie de o curățenie adevărată în toate grajdurile noastre – stârpirea corupției, a hoției – și trebuie să înțelegem ca ar fi mult mai profitabilă o lege a mecenatului decât o lege a sponsorizării. Mecenatul e activ, pe când sponsorizarea este un factor pasiv, de bunăvoință. Activ în piață ar fi avantajul pe care l-ar avea individul care investește, de exemplu, într-un monument istoric.
Dacă nu facem acest balans între interes și ofertă, teamă îmi e că economia bate pasul pe loc, iar într-un trend general creștem și noi ușor-ușor, ca să nu ne clătinăm prea mult în urma altora, dar nu suficient și nu în măsura potențialului.
„Potențialitatea României față de artă este secundară”
Ce potențial de dezvoltare are piața de artă din România?
Potențialitatea României față de artă este secundară. Dacă nu se dezvoltă cu adevărat sectorul privat, economic și capitalul românesc, nu se va dezvolta nici piața de artă.
Până la urmă, piața de artă are specificitatea ei, dar nu are o sinonimie totală cu restul piețelor. În legea achizițiilor publice ar trebui să existe o diferență enormă între achiziția produsului de serie și a produsului unic, a operei de artă. Este cam același lucru care se întâmplă acum în piața românească, față de ceea ce s-ar putea întâmpla.
Cum colaborați cu ACOAR (Asociația Comercianților de Opere de Artă din România) cu uniunile de creație și asociațiile profesionale de profil, precum și cu organismele de gestiune colectivă, care trebuie să remunereze artiștii cu banii cuveniți din dreptul de autor și drepturile conexe?
Cu ACOAR nu colaborăm în niciun fel. Cu uniunile de creație, în momentul în care doresc să facă proiecte alături de noi, avem câteva exemple care au dat roade. Aș zice că ele nu sunt la fel de creative cum ne-am dorit noi să fie, nu și-au ales perfect drumul, încă rămân cu capul întors către vremurile în care erau subvenționate de stat și pe jumătate către aspectele sindicale. Când își vor găsi mai clar rostul și vor deveni ele însele un factor de promovare pentru cei pe care îi reprezintă, atunci vom putea colabora mai simplu.
Dar să știți că nu ducem lipsă. Sunt foarte mulți artiști asociați, creatori, în general, oameni de știință, tehnicieni, care au învățat să se descurce în această piață liberă și care doresc să fie promovați de noi.
Promovându-i pe unii sau alții, promovăm produsul creativ românesc.
Nu trebuie să fie membrii unei uniuni de creație, ci să reprezinte prin ei înșiși o valoare. Noi nu îi promovăm pentru că sunt membrii unei asociații sau pentru că au terminat studiile la o academie anume, ci pentru valoarea lor.
Dacă uniunile de creație s-ar obișnui cu ideea că trebuie să fie un factor activ în promovarea propriilor membri, dar pe criterii de valoare, nu pe criterii sindicale, am putea găsi un limbaj comun mult mai profund.
Urmează o perioadă intensă de pregătiri pentru aniversările din 2018 și 2019 (Centenarul Marii Uniri și Centenarul Păcii de la Paris). Totodată, în semestrul I al anului 2019, vom deține președinția Consiliului Uniunii Europene. Cu ce mesaj de promovare culturală va veni România?
Am debutat la Institutul Cultural Român vorbind despre asta. De multe ori, calendarul ne joacă feste, dacă nu suntem pregătiți. Sunt date fixe pe care, dacă nu le știi din timp, nu poți căpăta brusc, de la an la an, cum face bugetul, amploarea evenimentului în sine, ca să-l poți dezvolta înspre folosul țării tale. Asta erau atunci pentru mine centenarele respective.
Apoi, sunt coincidențe. E o coincidență că sorții ne-au dus să avem în 2019 președinția Consiliului Europei. E o șansă suplimentară. La fel cum este faptul că, la finele lui 2019, vom fi invitații de onoare ai celui mai mare festival al lumii, Europalia. E un șir de date fixe și e un șir de coincidențe. Toate astea ar trebui privite de către societatea românească cu o emulație suplimentară. Observ că, de câteva luni, această emulație își face apariția.
Ce alte proiecte mai aveți?
Sunt foarte curios să văd dacă mult-discutata nevoie de restructurare a societății românești va rămâne, ca multe alte proiecte, doar un element de discurs politic, ori se va întâmpla cu adevărat. Spun asta pentru că eu cred cu tărie că, dacă vom acorda importanța cuvenită creativității, adică elementelor excepționale din gândirea umană, ne va fi mult mai ușor nouă, românilor, să ne impunem ca entitate cu o specificitate culturală, națională, cu o dorință comună cu a altor state europene.
Îmi face plăcere să închei spunându-vă că am mai pus un program pe masa de proiecte a României. Aș spune că am putea deveni polul unei construcții interesante care pleacă de la ideea că limba latină a fost prima instituție europeană.
Dacă ne gândim bine, acum foarte mult timp, fără limba latină, popoarele europene n-ar fi putut să între în contact unele cu celelalte și nici înalta spiritualitate iudeo-creștină n-ar fi avut cum să pătrundă, iar împreună cu limba latină să formeze acest continent. Dacă ne uităm cât pământ avem în zare, nu ne-am opri decât în China. Europa are, totuși, niște limite date de aceste întâmplări și făptuiri istorice.
A existat o instituție care s-a numit Uniunea Latină, care avea, desigur, sensuri mai profunde, poate și politice, economice, dar care, din diferite motive, s-a autodesființat acum câțiva ani.
„Eu cred că Bucureștiul ar putea deveni capitala culturală a latinității”
La polul celălalt al Europei se află două forțe lingvistice care adună un miliard de vorbitori în lume – portugheza și spaniola; noi nu cred că trecem de 40 de milioane de vorbitori de grai românesc, dar suntem exact polul celălalt, al sudului european. Și, preluând din experiența germanilor și a britanicilor în studierea cu înțeleaptă continuitate a limbilor clasice și, în primul rând, a limbii latine, mi-am dat seama de avantajele pe care le-ar putea avea un alt înțeles al construcțiilor europene, mă refer la un înțeles general, care n-ar mai pune țel comun economia, ce diferențiază din start, ci altceva, ceva care să ne aducă laolaltă.
Am depus inițiativa la mai multe instituții ale statului, care trebuie să se gândească pentru proiectele în devenire ale României. Mi-am permis să vorbesc cu colegii de la Institutele Camões și Cervantes, care s-au arătat extrem de interesați să colaborăm. Așa putem deveni activi și atractivi.
Altfel, în toate țările în care cultura a rămas foarte solidă, studiul limbii latine este dincolo de nivelul învățării unei limbi strămoșești, ci este unul dintre puținele instrumente intelectuale care-ți dezvoltă, îți sporește logica. Nu poți să ai o gândire matematică bună, dacă nu ai logica limbii latine. Ordonarea minții este folositoare în orice etapă de dezvoltare a societății. Pentru matematicile europene, limba latină a fost fundamentală.
