BVB, în scădere pe toți indicii, la fel ca bursele europene

Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de vineri, în ton cu bursele europene care au înregistrat scăderi cuprinse între unu şi două procente, iar rulajul a urcat la 212,34 milioane de lei (45.6 milioane de euro), de la 41,81 milioane de lei (8,98 milioane de euro) în şedinţa de joi.

Tranzacţiile cu acţiuni au depăşit 209,55 milioane de lei (45 milioane de euro), cele mai multe – 1.629 – fiind cu acţiunile Purcari Wineries lansate în cadrul ofertei publice iniţiale, în valoare de 186,2 milioane de lei. Oferta publică iniţială a Purcari Wineries a fost suprasubscrisă de peste patru ori, în ceea ce priveşte investitorii de retail, ultima zi de subscriere fiind joi, 8 februarie. Acţionarii Purcari Wineries sperau să obţină 265,9 milioane de lei din listarea a 49% din acţiunile companiei la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), dar au atras 186,2 milioane de lei.

Indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 13 acţiuni, s-a depreciat cu 0,81%, la 8.002,55 puncte, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a închis în scădere cu 0,76%.

Indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra, la închidere, o depreciere de 0,20%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a coborât cu 0,82%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a coborât cu 0,69%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a “pierdut” 0,83% din valoare.

Pe piaţa reglementată, cele mai tranzacţionate acţiuni au fost cele ale Băncii Transilvania – 4,86 milioane de lei, Romgaz- – 3,81 milioane de lei şi BRD – Groupe Societe Generale (3,72 milioane de lei).

Cele mai severe scăderi au fost consemnate vineri pe acţiunile Fondul Închis de Investiţii BEt FI Index Invest, care au pierdut 10,22% din valoare, IAR SA – minus 3,75%, şi Compania Energopetrol – minus 3,57%.

Pe de altă parte, cele mai mari creşteri au fost înregistrate de acţiunile Electroaparataj (11,32%), Societatea de Construcţii Napoca (10,05%) şi Amonil (10%).




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *