Search
Miercuri 15 Aprilie 2026
  • :
  • :
Ultima actualizare

Candidații la șefia unor secții DNA vor fi intervievați pe 11 noiembrie

dnaConsiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, va intervieva pe 11 noiembrie, pe cei trei candidați pentru funcții de conducere în cadrul DNA: Gheorghe Popovici propus pentru funcția de procuror-șef al Secției pentru combaterea corupției, Dănuț Volintiru propus pentru funcția de procuror șef adjunct al aceleiași secții și Mariana Alexandru propusă pentru funcția de procuror șef adjunct al Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție. Pe 12 noiembrie avizul CSM  va fi înaintat Ministerului Justiției.

Inițial, ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a propus de numirea Iulianei Bendeac și a lui Viorel Cerbu la conducerea Secției pentru combaterea corupției a DNA. Ulterior ministrul a retras candidature celor doi.

În locul lor, Cazanciuc a decis înaintarea către CSM a solicitării de aviz pentru numirea procurorilor Gheorghe Popovici în funcția de procuror-șef al Secției pentru combaterea corupției și Dănuț Volintiru în funcția de procuror șef adjunct al aceleiași secții.

“În urma consultărilor avute de ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, cu procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, cu procurorul șef al Secției pentru combaterea corupției, Iuliana Bendeac, procurorul șef adjunct al aceleași secții, Viorel Ioan Cerbu, ministrul Justiției a decis retragerea propunerii de numire în funcție a celor anterior menționați care ocupă în prezent, prin delegare, cele 2 funcții de conducere”, se arăta într-un comunicat de presă.

“Totodată, ministrul justiției a decis înaintarea către Consiliul Superior al Magistraturii a solicitării de aviz pentru numirea în funcția de procuror șef adjunct al Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție a procurorului Mariana Alexandru” se mai arată în comunicatul de presă.

Noile nominalizări vin după ce procurorul general Tiberiu Nițu a dispus încetarea delegării lui Lucian Papici în funcția de procuror șef al Secției de combatere a corupției și delegarea în aceeași funcție a procurorului Iuliana Bendeac.

De asemenea, la aceeași dată, s-a dispus încetarea delegării Marianei Alexandru în funcția de procuror șef adjunct al Secției de combatere a corupției și delegarea în aceeași funcție a procurorului Viorel Cerbu.

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *