Consiliul Concurenței analizează operaţiunea prin care grupurile Schlumberger și Weatherford vor crea în comun două societăți care vor opera pe piețele din Statele Unite ale Americii și Canada.
Weatherford va contribui cu portofoliul său de servicii de finalizare multifază a forajelor (multistage completions), cu capacitățile regionale de producție și cu lanțul său de aprovizionare, iar Schlumberger va transfera accesul la tehnologiile sale de suprafață și de foraj, la procesele sale operaționale eficiente și la fluxul avansat de activitate de geo-inginerie.
Weatherford este o companie multinațională din sectorul petrolier ce furnizează echipament și servicii folosite în foraj, evaluare, finalizare a forajelor, producție și intervenție asupra puțurilor de petrol și gaze naturale.
Schlumberger activează în domeniul produselor și serviciilor petroliere ce oferă tehnologie, soluții informative și management integrat al proiectului pentru clienții din sectorul petrolului și gazelor naturale. Activitatea Schlumberger este axată în principal pe evaluarea zăcămintelor, servicii de foraj, producție și alte tehnologii de foraj și în legătură cu zăcămintele, în plus față de activitatea grupului Cameron.
Consiliul Concurenţei este interesat în obţinerea de observaţii şi puncte de vedere de la întreprinderile terţe, referitor la modul în care concentrarea economică ce urmează a se realiza afectează sau poate afecta concurenţa pe piaţă.
Observaţiile şi punctele de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă prin fax, la nr. 021.405.45.08, prin e-mail la adresa industrie@consiliulconcurentei.ro sau prin poştă la următoarea adresă: Consiliul Concurenţei, Piaţa Presei Libere nr. 1, Casa Presei, corp D1, sector 1, Bucureşti, cod poştal 013701, Oficiul Poştal nr. 33, în termen de 10 zile de la data prezentului anunţ.















