În urma anchetei sectoriale privind piața lucrărilor de construcții de drumuri și autostrăzi, Consiliul Concurenței recomandă autorităților contractante să evite încheierea de acte adiționale la contractele inițiale. Consiliul Concurenței a constatat că există situații în care, prin semnarea de acte adiționale, câștigătorul licitației (cel care oferă cel mai mic preț) negociază direct cu autoritatea contractantă o nouă valoare a lucrării. Această valoare poate deveni mai mare decât cea a ofertelor depuse inițial de concurenții săi.
Astfel, în perioada iunie 2010 – iunie 2011, pentru 96 de contracte de execuție de lucrări de construcții de drumuri și de servicii au fost încheiate 203 acte adiționale, din care 23 au fost modificate din punct de vedere al valorii contractelor.
Din cele 23 de contracte cu valoare modificată, pentru 8 contracte valoarea inițială a fost mărită cu aproape 50%, pentru alte 8 contracte valoarea inițială a crescut între 10% – 30%, iar 2 contracte de lucrări au suferit modificări de peste 50% din valoarea inițială.
Analiza realizată de Consiliul Concurenței indică faptul că piața lucrărilor de construcții de drumuri este o piață slab concentrată, pe aceasta fiind active aproximativ 640 de companii.
Asocierile între companii în vederea participării la licitații, precum și prezența unei companii în două sau mai multe asocieri pentru a participa la licitații ce se desfășoară în același timp, sunt frecvente și reprezintă caracteristici ale acestei piețe. Deși legale conform legislației privind achizițiile publice, din punct de vedere al concurenței acestea creează suspiciuni privind schimbul de informații sensibile între participanți și limitează posibilitatea părților de a concura una cu cealaltă sau cu terți în calitate de companii independente.
În vederea asigurării unei concurențe reale în cadrul unei licitații, Consiliul Concurenței consideră necesară limitarea interacțiunii între ofertanți și evitarea organizării simultane a licitațiilor cu același obiect (așa cum s-a întâmplat în cazul celor 6 licitații corespunzătoare celor șase sectoare organizate de CGMB pentru atribuirea contractelor cadru de asfaltare a străzilor).
Pe de ală parte, implicarea companiilor în mai multe contracte de lucrări de construcții de drumuri în același timp, fără a dispune în mod real de resursele necesare, poate conduce la disfuncționalități ale pieței, prin întârzieri în executarea lucrărilor și implicit, creșterea costurilor acestora.
Studiul autorității de concurență arată că termenele de execuție a lucrărilor din România au fost depășite la majoritatea tronsoanelor de autostradă cu mai mult de 12 luni. Conform aceluiași raport al Curții Europene de Conturi, proiectele de infrastructură derulate în țările incluse în analiză au înregistrat depășiri de termen, în medie cu 9 luni, ceea ce reprezintă 41% din termenul planificat inițial.
Prețuri prea mari în România
În urma prelucrării datelor și informațiilor puse la dispoziție de CNADNR, în România, prețul mediu al unui km de autostradă construit în zona de șes este de 23,34 milioane lei/km, iar cel al unui km de autostradă construit în zona de deal este de 20,87 milioane lei/km, ambele peste nivelul standardelor de cost.
În cadrul analizei s-a constat o variație semnificativă a prețurilor medii pe kilometru de autostradă. Spre exemplu, la zonă de șes, în România prețurile au variat intervalul 2, 68 mil. euro (tronsonul Fetești- Cernavodă) și 11,61 mil. euro (varianta de ocolire Pitești), în Bulgaria între 2 mil. euro (tronsonul Tracia – Nova Zagora – Yambol) și 2,8 mil. euro (Hemus – Sofia și Yana), iar în Polonia în intervalul 4,6 mil. euro (Zgorzelec – Krzyżowa) – 12,4 mil. euro (Zgorzelec – Krzyżowa).
Se observă că în România variația prețului mediu pentru un kilometru de autostradă construit în aceeași formă de relief este cea mai mare (45,86%), față de Polonia (36,42%) și Bulgaria (14,22%). Comparativ cu Bulgaria, prețul mediu/km de autostradă construit în zonă de șes este de aproape 3 ori mai mare.
În perioada 2007 – 2011, marja medie a profitului obținut în sector a fost de 7%, respectiv de aproximativ 8% pentru constructorii români și de 4% pentru cei străini.
Raportul Consiliului Concurenței menționează faptul că, deși obligatorie, publicarea în anunțurile de participare a valorii estimate a contractelor de lucrări de construcții de drumuri poate influența/afecta formarea prețului. Cunoașterea acestora poate conduce la elaborarea unor oferte financiare care nu reflectă costurile reale și performanțele economice ale companiilor, ci tind să se alinieze la aceste valori estimate.
Au fost inițiate 4 investigații privind posibile înțelegeri anticoncurențiale de tip cartel (extracția/prelucrarea și comercializărea de agregate minerale de balastieră, participarea cu oferte trucate la licitațiile organizate de către DRDP Craiova, împărțirea pieței între unele companii active pe piața lucrărilor de construcții de drumuri aflate în administrarea DRDP Brașov, respectiv DRDP Timișoara), ce se află în prezent în derulare.