Search
Duminica 16 Iunie 2019
  • :
  • :

Am creat Think!legal, un produs inovativ în segmentul managementului legislativ

Interviu cu Gabriela Fistis, Director Executiv, Denkstatt România

Gabriela Fistis este ecologistă din naștere, cu o experiență de peste 19 ani acumulată din proiecte derulate în domeniul managementului sustenabilității. Consideră că respectul față de mediu și respectul față de oameni este esențial atunci când vorbim de evoluție.

Crede cu tărie că evoluția cere schimbare. Se regăsește printre cei care promovează schimbarea și își concentrează eforturile în suportul orientat către cei care înțeleg sau nu înțeleg nevoia de schimbare. Luptă pentru nevoile generațiilor viitoare și consideră că nevoile acestora vor fi mult diferite de cele actuale, că responsabilitatea noastră este de a crea contextul de evoluție propice pentru un viitor echilibrat.

Cum catalogați maturitatea pieței din România în ceea ce privește serviciile pe care le oferiți?

Misiunea noastră este clară: „Să creăm și să conducem schimbarea către o societate sustenabilă”. Încercăm să modelăm viitorul și credem cu tărie în ceea ce facem. Nu suntem mari dar suntem suficient de dinamici și de motivați încât să obținem rezultate spectaculoase. Putem face aceasta fiind aproape acolo unde este nevoie. Înțelegem nevoia clienților și acolo unde alții văd provocări noi vedem oportunități. Ne adaptăm rapid și oferim servicii de înaltă calitate și suntem flexibili în abordare.

Piața din România se maturizează foarte repede, având în vedere politicile, programele și cerințele legale impuse de Uniunea Europeană. O Românie activă și responsabilă aduce după sine o piață competitivă din toate punctele de vedere.

Companiile sunt din ce în ce mai motivate în vederea conformării legale dar și în ceea ce privește integrarea obiectivelor de responsabilitate socială și de mediu în cadrul strategiilor lor.

Au nevoie de suportul pe care Denkstatt îl poate oferi, iar companiile mari au atins acel grad de maturitate în care aceste aspecte reprezintă o prioritate maximă. Cu cele medii și mici încă mai avem de lucrat pe partea de conștientizare și motivare, adresându-le direct beneficiile.

Schimbări există deja și ele sunt în bine în majoritatea cazurilor. Încet se va trece peste reacție direct la prevenție, pentru că se vor impune tot mai multe taxe de mediu care vor afecta direct business-ul. Legislația Europeană va fi din ce în ce mai apăsătoare atunci când vine vorba de responsabilitatea pentru mediu și responsabilitatea socială.

Ca de exemplu, recentul Ordin nr. 1938/2016 care a introdus cerințe de raportare nefinanciară companiilor de interes public cu mai mult de 500 de angajați (art. 492 și art. 556). Aceste „declarații nefinanciare” trebuie să facă referire la impactul social și de mediu actual și cel previzibil al companiei și la modalitățile de intervenție prin programele interne de eficientizare. Elementele de declarare trebuie să se bazeze pe aspecte reale din segmentul operațional, date reale și cuantificabile.

Multe companii nu au încă o înțelegere exactă asupra acestora, din păcate. Cine nu va face față conformărilor va avea de suferit. Dacă voluntar companiile nu vor fi orientate către o abordare sustenabilă a business-ului, atunci probabil că în scurt timp vor exista direcții legislative clare care vor impune cerințe mai stricte de neîncălcat, care în momentul de față nu sunt pe rol.

Există companii care nu sunt transparente când vine vorba de expunerea problemelor cu care se confruntă și nici nu își expun programele de îmbunătățire, ceea ce nu întotdeauna este bine. Trebuie să faci față deschis tuturor provocărilor atunci când ești orientat către sustenabilitate.

Printre clienții Denkstatt România se numară companii private medii și mari din România, care activează în domeniile industriei alimentare, automotive, industria componentelor electronice, industria textilă sau furnizori de servicii.

Cum se implică Denkstatt în sectorul social al comunității din care face parte?

Sectorul public din România se bazează pe serviciile oferite de Denkstatt în elaborarea și punerea în aplicare a strategiilor locale de “Schimbări Climatice – Planuri de Acțiune pentru Energie Durabilă”, dezvoltarea studiilor de fezabilitate pentru deșeuri și alte servicii. Suntem aproape de primării și le oferim suport nemijlocit și creăm programe de dezvoltare a comunității împreună.

Denkstatt România crează parteneriate cu universitățile din Romania considerând că este necesară o sinergie între mediul academic, consultanță și mediul direct productiv, cel economic, unde lucrurile trebuie să fie puse în practică.

Împreună cu universitățile dezvoltăm competențe noi și avansate care să ajute viitorii angajați să facă față provocărilor din câmpul muncii. Astfel, Denkstatt a creat primul pachet de training certificat european pe ”Sustainability Manager” în colaborare cu Institutul Politechnique de Grenoble și Universitatea Politehnica Timișoara. Primii ”Sustainability Manageri” din companiile mari au fost instruiți de Denkstatt.

Care este percepția mediului de business românesc asupra conceptului de sustenabilitate? Cum a evoluat de-a lungul ultimilor ani? Cât de diferită este față de piețele mature din Europa de Vest?

În România suntem la început, dar prindem repede din urmă pentru că există deja presiuni la nivel de strategii europene. La nivel de companii mari sau companii cu capital străin unde există o stabilitate economică și o maturitate organizațională, sustenabilitatea este deja parte integrantă din strategia de business, așa cum spuneam mai devreme.

Sunt multe companii care se află deja în stadiul de lansare de produse sau servicii sustenabile și își evidențiază foarte clar reducerea amprentei de carbon (reducerea impactului asociat de mediu) și își comunică programele sociale desfășurate în interesul părților interesate. 

Cât despre diferența față de piețele mature din Europa de Vest, aș putea spune că, există încă diferențe în procesul de inițiere, abordare și implementare, aceasta din cauză că există încă confuzii în înțelegerea pe deplin a conceptului de sustenabilitate.

Când vorbim de sustenabilitate vorbim de principii și valori, de schimbări de comportament și schimbări ale modalităților de operare, de creări de noi produse și servicii eficiente, de evaluări de impact pe tot ciclul de viață al produselor și/sau serviciilor, de proiecte în interesul comunității și inițiate de comunitate.

Angajarea părților interesate în managementul sustenabilității este foarte importantă pentru că doar acestea pot să evidențieze și să orienteze nevoia și angajarea, aspecte care, din păcate nu sunt luate în considerare așa cum ar trebui în România, având astfel o mare diferență în abordare față de țările din Europa de Vest.

Care sunt noile trenduri care valorizează în ultimul timp mediul de afaceri?

Trendurile actuale conduc spre inițializarea evaluării performanțelor, spre valorizarea/monetizarea acțiunilor unei companii indiferent că ne referim la eficientizarea activităților și reducerea impactului de mediu sau la impactul social pozitiv în societate și la evaluarea acestei investiții în societate. Aceste noi trenduri în sustenabilitate ar fi: ”Evaluarea Capitalului Natural” și ”Evaluarea Capitalului Social”, iar Denkstatt reușește sa țină pasul cu acestea.

La nivel internațional oferim informații și suport cu privire la noile trenduri din sustenabilitate și realizăm produse noi și inovative, cu alte cuvinte ne adaptăm din timp sau întâmpinăm nevoia rapid. E important să facem asta, putem face diferența și să creăm valoare.

Denkstatt este în permanență aproape de clienții săi și de mulți alți stakeholderi, fiind orientată întotdeauna să se adapteze unor noi cerințe. Pe de altă parte suntem conștienți că trebuie să fim front-runneri în acest segment al consultanței în sustenabilitate.

De aceea am creat Think!legal, un produs inovativ în segmentul managementului legislativ. În România, ca de altfel în multe alte țări înțelegerea unei legislații complexe și în permanentă schimbare este dificilă – iar îndeplinirea cerințelor legale este o provocare și mai mare.

Think!legal este o aplicație informatică care oferă informații actualizate pe legislația specifică și aplicabilă segmentului operațional, evidențiind obligațiile legale care impactează activitatea și crează un context de evaluare și colaborare între alți actori la nivelul companiei pentru a crea un mediu intern performant de conformare. 

Din experiența noastră putem spune că nu există companie care să se conformeze 100% cu cerințele legale, dar faptul că are un proces de control și monitorizare performant și reușeste în permanență să controleze obiectiv situația astfel încât să nu scape de sub control, deja este un lucru mare.

Această aplicație este deja utilizată de zeci de companii din Austria, Ungaria și România și putem spune că avem un impact foarte bun privind eficientizarea pe elemente de conformare.

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *