Search
Marti 14 Aprilie 2026
  • :
  • :
Ultima actualizare

Educaţie juridică în Argeş

News247WorldPress anunţă semnarea de către administraţia publică locală din judetul Argeş a unui protocol interinstituţional  cu tema  ,,Educaţia Juridică în Învăţământul Preuniversitar  “.

În calitatea sa de iniţiator, News247WorldPress susţine  ideea de unitate, de implicare a comunităţii în educaţie civică, juridică şi lista continuă.  După o perioadă în care  argumentele noastre au fost susţinute în faţa CSM , Ministerului Educaţiei, Inspectoratul General al Jandarmeriei, Ministerul Public şi alte instituţii cu atribuţii în acest sens, protocolul a fost semnat însă şi declinat din motive interne ale fiecărei instituţii.

Structura  parteneriatului este una de egalitate, de participare şi susţinere a activităţii  partenerilor în această direcţie.

Beneficiarii acestui protocol şi activităţilor sunt elevii  şi mai apoi părinţii argeşeni. Subiectele cuprinse în protocol încep cu Legea Învăţământului, Legea Protecţiei Copilului, Constituţia, Noile Coduri Penal şi Civil, Prevenire  şi lista continuă. Temele sunt aprobate conform protocolului de către parteneri şi vor fi prezentate elevilor în baza unui calendar .

News24.7WorldPress, în calitate de iniţiator, invită  persoanele interesate sa ne scrie, companiilor  să se implice alături de noi în evoluţia tinerei generaţii.

News24.7WorldPress multumeşte conducerii instituţiilor semnatare: Inspectoratul Judeţean Argeş, Curtea de Apel Piteşti, CJ Argeş, DGASPC Argeţ, Ziarul Argeş . Cu această ocazie, instituţiile media, ONG şi companiile sunt invitate să înţeleagă posibila  semnare  a unui parteneriat dedicat comunităţii,  servind ca  exemplu de reuşită pentru toată ţara.

Partener/Parteneri:

Instituţia iniţiatoare este: News24.7WorldPress

Instituţii partenere:

  • Instituţia Prefectului Judeţ Argeş
  • Consiliul Judeţean Argeş 
  • Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş 
  • Primăria Municipiului Piteşti 
  • Jandarmeria Română 
  • Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş 
  • Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş 
  • Curtea de Apel Piteşti 
  • Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism 
  • Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş 
  • Reprezentant media- ziarul ARGEŞUL 

Pentru mai multe detalii, click aici.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *