Gheorghe Florea a fost reales în funcţia de Preşedinte al Uniunii Naţionale a Barourilor din România (UNBR) cu 67 de voturi pentru, dintr-un total de 106 votanţi.
Potrivit informaţiilor publicate pe siteul UNBR, pe data de 6 iunie 2015, a fost aleşi membrii Consiliului UNBR (stabiliţi în cadrul Congresului Avocaților din aceeaşi zi). Aceștia, la rândul lor, au ales Preşedintele UNBR, Vicepresedinții și membrii Comisiei permanente a U.N.B.R., dintre membrii Consiliului, avocaţi cu o vechime mai mare de 10 ani în profesie, pentru un mandat de 4 ani.
Astfel, Av. Dr. Gheorghe Florea a fost ales pentru un nou mandat, cel de-al treila, acesta fiind ales pentru prima dată în 2007 ca Preşedinte al UNBR. Cei 5 vicepreședinți sunt: Av. Briciu Traian Cornel (Baroul București), Av. Ciobanu M. Petruţ (Baroul București), Av. Gheorghe Cristina (Baroul Brașov), Av. Turculeanu Ion (Baroul Dolj), Av. Chelaru Ioan (Baroul Neamț).
Mai multe informaţii şi lista completă a membrilor Consiliului UNBR puteţi vedea în linkul următor: http://unbr.ro/ro/prezentam-lista-membrilor-consiliului-unbr-nou-alesi-in-cadrul-congresului-avocatilor-din-data-de-6-iunie-2015-acestia-la-randul-lor-au-ales-presedintele-unbr-vicepresedintii-si-membrii-comisie/.
Potrivit Statutului profesiei de avocat – Publicat în Monitorul Oficial al României nr. 45/13 ianuarie 2005, Congresul avocaţilor se convoacã anual de cãtre Consiliul U.N.B.R. prin preşedintele U.N.B.R . Din congres fac parte şi delegaţii aleşi de adunãrile generale ale barourilor, conform normei de reprezentare de 1 delegat la 200 de avocaţi.
Numãrul de delegaţi se calculeazã dupã cum urmeazã:
a. 1 delegat pentru barourile pînã la 200 de avocaţi;
b. 2 delegaţi pentru barourile între 201 şi 400 de avocaţi;
c. 3 delegaţi pentru barourile între 401 şi 600 de avocaţi şi aşa mai departe.















