Cel mai modern parc industrial de producere a tamplariei PVC si cea mai performanta linie de productie a tamplariei PVC din tara au fost inaugurate la Bacau, de catre compania producatoare Barrier. Investitia totala s-a ridicat la peste 5 milioane de euro, iar lucrarile au durat aproximativ 30 de luni.
Noua fabrica, in care lucreaza 200 de persoane, beneficiaza de un sistem integrat de productie, care foloseste cele mai moderne linii de fabricatie de la Rotox si are o capacitate de productie de 700 de ferestre pe zi. In prezent, in fabrica de la Bacau sunt disponibile utilaje pentru productia de ferestre si usi, foliere profile, curbare profile, productia de usi de garaj si rulouri, iar din 2015 se va incepe si productia de sticla termoizolanta.
Compania exporta tamplarie PVC in tari precum Italia, Franta, Belgia sau Germania,urmand sa se extinda si pe pietele din Anglia, Olanda si Spania.















