Search
Sambata 8 August 2026
  • :
  • :

Finanțări de 25 milioane de euro pentru cercetare în domeniul medical

mfeMinisterul Fondurilor Europene lansează, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Creșerea Competitivității Economice (POS CCE), axa prioritară 2, o nouă cerere de proiecte în valoare de 25 milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii publice de cercetare – dezvoltare existente și crearea de noi infrastructuri: laboratoare, centre de cercetare. Proiectele pot fi depuse în perioada 25 septembrie – 24 octombrie a.c.

Competiția are în vedere finanțarea unui proiect complex, de interes național, în domeniul sănătății, cu scopul prevenirii bolilor cu potențial evolutiv invalidant sau letal, susținut de Ministerul Sănătății.

Banii vor fi alocați pentru efectuarea de cercetări în domeniul/ domeniile de interes național, prin utilizarea de angiografe achiziționate prin proiect, cu scopul diagnosticării unor leziuni cu potențial evolutiv invalidant sau letal, respectiv pentru angioarhitectonica tumorilor maligne.

Categoriile de solicitanți elibigibli sunt instituțiile publice sau de drept public de interes național cu activitate de cercetare în domeniul sănătății. Solicitanții trebuie să respecte definiția organizațiilor de cercetare conform Cadrului Comunitar de ajutor de stat pentru cercetare, dezvoltare și inovare (C198/2014).

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *