Search
Sambata 13 Iunie 2026
  • :
  • :
Ultima actualizare

Investițiile cu un grad de risc mai ridicat au adus randamente de până la 480%

cazacuUn depozit în lei cu scadența la 12 luni, plasat la începutul anului 2013 la una dintre băncile de top (după active), ar fi adus, la maturitate, un randament mediu de 5%, spune Claudiu Cazacu (foto), Analist-șef XTB România.

Prin comparație, investiția diversificată în acțiuni sau unități de fond care să replice evoluția indicelui BET de la București ar fi determinat un câștig de 30,9% anul trecut. Opțiunile de investiții ”fără risc” au continuat și în 2013 să genereze randamente mult reduse față de cele care implică anumite grade de risc.  Spre exemplu, randamentul titlurilor de stat, instrumente cu risc aproape inexistent, se situa în jurul nivelului de 5,71% în ianuarie, în timp ce indicii bursieri ai piețelor dezvoltate au adus câștiguri de circa 30%. Astfel, indicele „vedetă” a fost cel din Germania, cu 31,11% plus, urmat de piața din SUA, cu o creștere de 29,6% pentru S&P500.

Investițiile din zona mărfurilor, au înregistrat, preponderent, scăderi. Excepția o reprezintă gazele naturale din SUA, care au avut un parcurs spectaculos anul acesta, după o tendință îndelungată de scădere în anii anteriori. Oferta a început să se apropie de cererea aflată în creștere în SUA pe baza tehnologiilor noi care utilizează resurse mai curate pentru energie, a utilizării pe scară largă în transport și a vremii reci în iarnă. Gazul natural a avansat cu 26,23% și își rezervă poziția de top în segmentul mărfurilor în 2013.

Prețurile în agricultură au scăzut, însă, în general, pe seama ofertei mult peste nivelul cerut de piață, porumbul având cea mai proastă performanță din ultimii ani, și încheind topul cu un minus de 39,56% anul trecut.

Și aurul și argintul au avut un an ”prost” – deși nu la fel de slab ca porumbul. Scăderea a întrerupt șirul de 12 creșteri anuale consecutive, cel mai lung de după 1920. Încrederea în revenirea economiei americane, care pune Fed în poziția de a întrerupe în viitor tipărirea de monedă, alături de închiderea unor poziții mai vechi foarte profitabile și a reducerii cererii de aur pentru investiție au condus la un minus de 28,26% pentru aur și 39,56% pentru argint, cu o volatilitate ridicată.

Investițiile pe piața valutară ar fi putut genera, de asemenea, câștiguri semnificative, însă acestea sunt preferate de persoanele cu apetit ridicat pentru risc. Cele mai puternice monede din țări dezvoltate au fost în 2013 coroana daneză și Euro, câștigând 4,33% respectiv 4,25% în fața USD, dar performanțe bune au avut și francul elvețian și lira sterlină (+2,69%, +1,67%).

Între cele mai slabe valute din liga valutelor cele mai tranzacționate, yenul japonez a pierdut -17,69%, o contraperformanță notabilă, pe seama politicii ultra-relaxate a Băncii Japoniei, care vizează dublarea masei monetare în mai puțin de doi ani. Dolarul australian a fost puternic afectat de încetinirea Chinei și reducerile de dobândă operate de banca centrală, pierzând 14,5%. Dar ”zmeura de aur” revine randului sud-african, care s-a ieftinit cu aproape 20% în raport cu dolarul. O miză excelentă în anul 2013 ar fi fost poziția long pe EURZAR (cumpărare de Euro și vânzare de rand sud-african) – beneficiul fiind de 22,6%, fără efect de levier. Luând în calcul o amplificare conservatoare generată de un efect de levier de 5 la 1 (se întâlnește uzual în cazul monedelor emergente și un efect de 50 la 1) randamentul ar fi fost de 113%.

În secțiunea emergentă, leul românesc se mândrește cu un onorabil loc 2 în fața dolarului, obținut în urma aprecierii de 3,65% în 2013. Leul e depășit de vecinii noștri din sud: leva a crescut cu 4,11% între 1 ianuarie 2013 și 1 ianuarie 2014 față de dolar. De fapt, ambele performanțe se datorează parcursului pozitiv al Euro. În raport cu moneda unică, leva și leul nu mai arată așa de bine: – 0,13% respectiv -0,57%.

Un randament spectaculos ar fi adus inovația financiară numită ”bitcoin”, o monedă virtuală susținută de cooperarea unor calculatoare din întreaga lume, pe baza unui algoritm criptografic. În raport cu dolarul american, BTC a devenit de 59,6 ori mai scump, crescând de la 13,51 la 806,01 USD pe ”bursa” principală.

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *