Marți , 24 iunie, este zi decisivă pentru Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca, precum și pentru cei care au făcut parte din conducerea generală și executivă a Petromservice. Judecătorii urmează să se pronunțe în două dosare ce au ca obiect devalizarea Petromservice.
În dosarul nr. 36176/3/2012, aflat pe rolul Tribunalului București, Sorin Ovidiu Vîntru, Liviu Luca (lider de sindicat) și Octavian Turcan (bancher și om de afaceri din Republica Moldova), Sorin Mihai (director general), Ioan Bohaltean (președintele Consiliului de Administrație), Bogdan Radu Negrutzi (membru în Consiliul de Administrație), Zizi Anagnastopol (director financiar), Mihai Viorel Ramboaca, Razvan Florin Ramboaca șI Daniela Lăcrămioara Brasovean au fost trimiși în judecată în cursul anului 2012 de procurorii Parchetului General, care îi acuză de săvârșirea infracțiunilor de delapidare și spălarea banilor, prejudiciul produs firmei Petromservice fiind de 83,5 milioane euro.
Potrivit rechizitoriului, Petromservice ar fi achiziționat, prin intermediari societăți cipriote, acțiuni la societăți din Republica Moldova: SC Agat SA, SC Mezon SA, SC Semnal SA, Fabrica de Conserve Cosnita SA, la un preț de nouă ori mai mare plătiți societăților intermediare deținute de Liviu Luca, Sorin Ovidiu Vîntu și Turcanu Octavian, deși acțiunile respective puteau fi achiziționate de Petromservice direct de pe piața de capital din Republica Moldova.
Procurorul de ședință a cerut pedepse maxime pentru toți inculpații. Delapidarea este sancționată cu pedepse cuprinse între 2-7 ani, iar spălarea banilor cu limite de pedepse cuprinse între 3-10 ani cu excepția inculpatului Sorin Ovidiu Vîntu. În privința acestuia, procurorul a fost de acord cu solicitarea avocatului lui Sorin Ovidiu Vîntu – Angelica Enache (foto) care a cerut, în eventualitatea în care judecătorul va adopta o soluție de condamnare, să reducă limitele de pedeapsă la jumătate.
În dosarul 2959/3/2014 aflat pe rolul Curții de Apel București, Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca, Supeala Gheorghe, Bohalteanu Ioan, Tanasescu Nicolare, Petrovici Elena, Anagnastopol Zizi, Nache Emil, Davidescu Raveica, Turcan Octavian au fost trimiși în judecată la începutlui acestui an, reținându-se în rechizitoriu că, în perioada 2005-2006, inculpatul Liviu Luca împreună cu inculpații Vîntu Sorin Ovidiu șI Turcan Octavian au inițiat șI constituit un grup infracționale organizat ce a avut ca scop inițial obținerea de fonduri materiale din patrimonial Asociației Salariaților din SNP Petrom SA, prin delapidarea acesteia, fonduri care în final au fost utilizate chiar în dauna Asociației Salariaților din SNP Petrom SA șI implicit al membrilor săi, prin participarea offshore-ului Elbahold LTD (controlat la acel moment de Sorin Ovidiu Vîntu șI ulterior de Luca Liviu) la majoarea de capital al PSV Company (fosta Petromservice SA) participațiile Asiociațiiei diminuându-se de la 50% la 25%.
Scopul final al grupării infracționale a fost dobândirea controlului total în Adunarea Salariaților din SNP Petrom. Prejudiciul cauzat este estimate la 12 mil. euro.
În acest dosar, judecătorii urmează să se pronunța asupra cererii formulate de avocatul Angelica Enache privind restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casației și Justiție pentru refacerea rechizitoriului și a actelor de urmările penală. Dacă cererea formulată de avocatul lui Sorin Ovidiu Vîntu va fi respinsă, se va dispune începerea cercetării judecătorești.















