Search
Marti 11 Noiembrie 2025
  • :
  • :

Mușat & Asociații – „Casa de avocatură a anului în domeniul energiei”

Miruna-Suciu-MusatMușat & Asociații a fost desemnată „Casa de avocatură a anului în domeniul energiei”, în cadrul celei de-a doua ediții a Galei „Energy Awards”, ce a marcat decernarea Premiilor de Excelență pentru Sectorul Energetic din România. Premiul reflectă implicarea firmei și a avocaților Mușat & Asociații în unele dintre cele mai importante proiecte derulate în domeniul energiei, cu impact în evoluția industriei în ansamblu. Este cea de-a doua distincție primită de Mușat & Asociații în 2013, după câștigarea trofeului „Casa de avocatură a anului în România”, acordat de International Financial Law Review (IFLR), în luna aprilie a acestui an.

„România are un potențial energetic deosebit, atrăgând, în ultimii ani, un volum de investiții semnificativ, cu precădere în sectorul producerii de energie din surse regenerabile, dar și în proiecte de upstream în sectorul petrolului și gazelor naturale. Datorită unei combinații optime de resurse, jucători de talie internațională au alocat sume considerabile finanțării achizițiilor sau dezvoltării de proiecte în domeniu, Mușat & Asociații asistând, în calitate de consultant juridic, un număr semnificativ de proiecte de anvergură dezvoltate pe parcursul anului trecut. Astfel, în 2012, practica de energie și resurse naturale din cadrul firmei a fost una dintre cele mai dinamice, portofoliul de noi clienți și mandate încredințate înregistrând o creștere de aproape 50%”, a declarat Miruna Suciu (foto), Partener Mușat & Asociații și coordonatoare a practicilor de Energie și Resurse Naturale și Piețe de Capital.

În cadrul galei „Romanian Energy Awards 2013” au fost acordate 16 premii companiilor și personalităților remarcabile ale sectorului energetic românesc. Juriul a fost alcătuit din Alexandru Săndulescu, director general al Direcției de Energie din cadrul Ministerului Economiei; Zoltan Nagy-Bege, membru al Board-ului de Reglementare din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE); Ștefan Gheorghe, CEO al Transelectrica; Silvia Vlăsceanu, director executiv al Asociației Companiilor de Utilități din Energie; Valentin Mircea, vice-președinte al Consiliului Concurenței și Alexandru Valeriu Binig, Director Financial Advisory Services/ Energy & Resources/ Corporate Finance, Deloitte.

Printre proiectele de referință ale anului 2012 asistate de Mușat & Asociații și analizate și de juriul Romanian Energy Awards, se numără consultanța juridică acordată Sterling Resources în procesul de negociere a acordurilor de transfer a participațiilor în diverse perimetre petroliere din Marea Neagră; consilierea GDF Suez în procesul de structurare și negociere a contractelor de achiziție de turbine eoliene de la furnizor în vederea construirii unui parc eolian, dar și a Enel Green Power cu privire la achiziția a cinci parcuri fotovoltaice cu o capacitate instalată de peste 30 MW. De asemenea, echipa de avocați specializați în domeniul energiei a acordat consiliere de specialitate și companiei Eldorado Gold Corporation în tranzacția cross-border (valoarea tranzacției: 2,5 miliarde de dolari) prin care a preluat activitățile European Goldfields Limited în domeniul exploatării zăcămintelor aurifere din țara noastră, dar și pentru OZ Mineral Limited, companie minieră de top din Australia, în legătură cu oferta în valoare de 200 milioane de euro pentru achiziția Cuprumin S.A. Tot anul trecut, Mușat & Asociații a asistat Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI) în oferta secundară de vânzare a pachetului de 15% din acțiunile Transelectrica, încheiată cu succes în martie 2012 (valoarea tranzacției: 37,7 milioane de euro), în timp ce anul acesta a reprezentat cu succes statul român în legătură cu oferta publică secundară de vânzare a 15% din acțiunile Transgaz Mediaș (valoarea tranzacției fiind de peste 70 de milioane de euro).

Mușat & Asociații are o experiență semnificativă în pregătirea privatizărilor din sectorul energiei prin intermediul pieței de capital, fiind implicată în majoritatea proiectelor derulate de autoritățile de stat prin intermediul Bursei de Valori București, printre care vânzarea a 10% din capitalul social al Nuclearelectrica sau IPO-ul Hidroelectrica pentru vânzarea unui pachet de 10% din acțiunile societății.

Experiența Mușat & Asociații în practica de energie și resurse naturale, dar și piețe de capital este recunoscută la nivel internațional de către prestigioasele ghiduri juridice – IFLR 1000, Legal 500 și Chambers & Partners  – care plasează firma și avocații săi în elita acestor arii de practică avocațială.

Mușat & Asociații este una dintre primele case de avocatură înființate în România, după 1 ianuarie 1990. Având 17 parteneri și peste 100 de avocați și consilieri, Mușat & Asociații oferă servicii de consultanță în toate sectoarele avocaturii de business, incluzând fuziuni & achiziții, privatizări, drept bancar, energie & resurse naturale, concurență, drept societar, telecomunicații & IT, dreptul muncii, fiscalitate, piețe de capital, drept imobiliar, dreptul mediului, litigii & arbitraje comerciale.

Mușat & Asociații acordă în mod regulat consiliere juridică celor mai cunoscute și respectate corporații din România, inclusiv o treime din Top 100 și jumătate din Top 500 mari companii, precum și instituțiilor publice și financiare locale în tranzacții corporative și financiare sofisticate și în proceduri complexe de rezolvare a disputelor. Portofoliul firmei cuprinde peste 2.500 de clienți, majoritatea din categoria investitorilor străini printre care: Enel SpA, GDF Suez, Rompetrol, Colas, European Investment Bank, RBS (Royal Bank of Scotland), ING Bank, Fortis Bank, KBC Bank, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania, BNP Paribas, OTP Bank, Eli Lilly, GlaxoSmithKline, Novartis, Roche, Abbott, General Electric, General Motors, Microsoft, Intel, Oracle, Google, AON, Amazon.com, AT&T, Nokia, Alcatel – Lucent, Telecom Italia, Thyssen Krupp, Generali, AFI Europe, Electrolux, Caterpillar, Monsanto, Deutsche Bahn, SAB Miller etc.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *