Search
Luni 25 Mai 2026
  • :
  • :
Ultima actualizare

Numărul de tranzacții, pe piața imobiliară, este în creștere

dcbbfaeePotrivit datelor Agenției Naționale pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), în primele trei luni ale acestui an, numărul tranzacțiilor imobiliare a ajuns la  187.712, în creștere cu peste 39.000 comparativ cu primul trimestru al anului trecut.

Conform ANCPI, în perioada ianuarie-martie 2013 s-au înregistrat, la nivel național, peste 1,2 milioane de operațiuni de cadastru și publicitate imobiliară, cu aproape 144.000 mai mult comparativ cu perioada similară a anului trecut.

“Este adevarat că a crescut numărul de tranzacții, dar este important să remarcăm faptul că acest lucru s-a realizat pe fondul scăderii prețurilor de către vânzători”, subliniază Florin Nine, Investments Manager Regatta. “Pentru o perioadă destul de lungă, proprietarii au sperat într-o revenire rapidă a pieței și a prețurilor, fapt pentru care ofertele cumpărătorilor nu s-au întalnit cu cererea proprietarilor. Acest dezechilibru s-a atenuat însă în timp și piața a câștigat în stabilitate. Numărul ofertelor de proprietăți imobiliare scoase la vânzare a crescut semnificativ, iar pe fondul unui număr relativ mic de cumpărători, prețurile au scăzut continuu în ultimii ani. Piața a cunoscut o perioadă de relativă consolidare și numărul tranzacțiilor este, într-adevăr, în creștere”, a mai declarat specialistul Regatta.

Pentru urmatoarea perioadă specialiștii Regatta estimează că încrederea în piața imobiliară se va consolida semnificativ și că numărul tranzacțiilor va cunoaște, în continuare, o dezvoltare pozitivă.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *