Search
Luni 18 Mai 2026
  • :
  • :
Ultima actualizare

O nouă asociere pentru Dentons

Dentons își continuă extinderea în cele mai importante centre financiare ale lumii prin recenta asociere cu firma luxemburgheză OPF Partners.

OPF Partners este una din cele mai mari firme din Luxembourg, clasată de directoarele Chambers și The Legal 500 în ariile de drept financiar-bancar, corporativ, fonduri de investiții, taxe, drept imobiliar și litigii. Cei 34 de avocați din cadrul firmei, dintre care 9 sunt parteneri, se vor alătura Dentons Europe LLP de la 1 ianuarie 2016.

Numai anul acesta Dentons s-a extins, respectiv și-a mărit prezența, în 6 din cele mai importante centre financiare de pe glob, această combinație aducând firma în urmatoarele orașe din topul celor 25 de centre financiare ale lumii: Londra, New York, Hong Kong, Singapore, Seul, Toronto, San Francisco, Washington, D.C., Chicago, Boston, Frankfurt, Sydney, Dubai, Montreal, Vancouver, Shanghai, Doha si Shenzhen.

“Odată cu cea de-a zecea ințiațivă de transformare de anul acesta, Dentons a oferit clienților săi mai mult decât orice altă firmă globală” a declarat Președintele Global al Dentons, Joe Andrew. “Acordând atenție nevoile clienților noștri și planificându-ne strategia în jurul obiectivelor de business ale acestora, reușim să creăm firma viitorului — o firmă care anticipează dorințele clienților și livrează expertiza specifică fiecărei arii de practică, precum și experiența de business de care este nevoie în comunitătile din întreaga lume.”

Evan Lazar, Președintele Consiliului la nivel european a declarat, “Luxemburg joacă un rol cheie în sectorul global și european al fondurilor de investiții și capital privat, sector ce reprezintă pentru noi una dintre principalele arii de strategie pe care ne axăm. Suntem încântați de alăturarea colegilor noștri de la OPF Partners, cu care am colaborat pentru deservirea clienților în ultimii ani și cu care avem în comun pasiunea pentru excelență și dorința de a construi o practică pan-europeană.”

În ceea ce privește extinderea firmei în Europa, Dentons a lansat biroul din Milano de luna trecută și a angajat unei echipe de 50 de avocați în Budapesta la începutul anului și alăturarea unui număr semnificativ de parteneri în Germania, Rusia și Franta. De asemenea, această asociere vine după extinderile din China și Statele Unite și recentele asocieri cu firmele Gadens din Australia și Rodyk din Singapore; înființarea biroului din Johannesburg din luna februarie, acolo unde a devenit prima firmă globală care a atins Nivelul 1 BBBEE (Broad-Based Black Economic Empowerment) și crearea platformei de inovare, NextLaw Labs, care se axează pe dezvoltarea, lansarea și investirea în noi tehnologii și procese menite să transforme practica dreptului în lume.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *