Un material realizat de McGregor&Partners
Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, cu precădere articolul 81 alineatul (2) literele (a), (e) și (f) au emis pe data de 22 mai 2014 – Regulamentul nr. 655/2014 (“Regulamentul”) ce reglementează procedura Ordonanței asiguratorie europeană -”European Account Preservation Order” (Ordonanța).
Este cunoscut faptul că la nivelul fiecărui stat membru există proceduri naționale de obținere a unor măsuri asiguratorii, cum ar fi măsurile de indisponibilizare a conturilor bancare, care variază în privința eficacității executării în fiecare jurisdicție. Recursul la măsurile asiguratorii naționale se dovedește a fi dificil în cauzele cu implicații transfrontaliere, în special atunci când se încearcă indisponibilizarea de către creditor a mai multor conturi bancare situate în state membre diferite.
Adoptarea unui instrument juridic cu caracter obligatoriu și direct aplicabil la nivelul Uniunii Europene care permite indisponibilizarea în mod eficient și rapid a fondurilor existente în conturile bancare în cauzele transfrontaliere, era vădit necesară.
Așadar, creditorul care recurge la ordonanța asigurătorie europeană beneficiază de un mijloc suplimentar și opțional ce poate fi utilizat împreună cu orice altă procedură echivalentă în temeiul dreptului intern. Creditorul are posibilitatea să aplice măsura asiguratorie asupra conturilor deținute la instituții de credit a căror activitate constă în a primi de la public depozite sau alte fonduri rambursabile și în a acorda credite pe cont propriu. Prin urmare nu ar trebuie să fie posibilă emiterea Ordonanței asupra conturilor deținute de către debitori la băncile centrale, instituțiilor financiare care nu primesc astfel de depozite (e.g. instituții care oferă finanțare pentru proiecte de export și de investiții sau pentru proiecte în țările în curs de dezvoltare sau instituțiilor care oferă servicii privind piața financiară).
Considerăm că Ordonanța nu se poate aplica nici asupra conturilor care nu pot fi indisponibilizate printr-o ordonanță națională echivalentă unei ordonanțe asiguratorii sau care nu pot face obiectul unei popriri conform dispozițiilor interne ale statului membru unde sunt deținute conturile în cauză. Procedura Ordonanței nu poate fi aplicată creanțelor debitorilor față de care a fost inițiată procedura insolvenței.
Cum funcționează ordonanța asiguratorie europeană pentru creditor
Creditorul solicită emiterea Ordonanței în vederea garantării executării unei hotărâri judecătorești ulterioare înainte de inițierea procedurii pe fond sau după obținerea unei hotărâri judecătorești sau a unei tranzacții judiciare care impune debitorului să plătească creanța debitorului.
Ordonanța poată fi solicitată în scopul garantării creanțelor deja exigibile și pentru creanțele care nu au devenit încă exigibile, atât timp cât creanțele respective decurg dintr-o tranzacție sau dintr-un eveniment care a avut deja loc și cuantumul lor poate fi determinat.
Cine emite ordonanța aiguratorie europeană?
Competența internațională de emitere a Ordonanței aparține instanțelor statului membru care sunt competente să soluționeze cauza pe fond. În cazul în care debitorul este un consumator cu domiciliul într-un stat membru, competența de emitere a Ordonanței ar trebui să aparțină numai instanțelor respectivului stat membru.
În situația în care creditorul a obținut deja o hotărâre judecătorească sau o tranzacție judiciară, competența de a emite Ordonanța aparține instanțelor din statul membru în care a fost pronunțată hotărârea judecătorească. Iar în cazul în care creditorul a obținut un act autentic, competența de a emite Ordonanța pentru creanța menționată aparține instanțelor din statul membru în care s-a întocmit actul respectiv.
Emiterea Ordonanței trebuie să îndeplinească anumite condiții care să garanteze un echilibru corespunzător între interesul creditorului de a obține Ordonanța și interesul debitorului de a împiedica utilizarea abuzivă a acesteia.
Experiența noastră în executările silite cu elemente de extraneitate ne permite să afirmăm că acestea reprezintă un proces complicat și anevoios care nu garantează succesul de partea creditorului chiar și când acesta beneficiază teoretic de toate premizele unui câștig, putând fi împiedicate sau îngreunate în mod substanțial pentru că există un risc real ca până la momentul când creditorul va ajunge la executarea propriu-zisă, debitorul să risipească, să ascundă, sau să distrugă activele sale sau să le înstrăineze sub valoarea lor.
Putem considera că Ordonanța vine tocmai în sprijinul combaterii acestor riscuri indicate anterior, garantând efectul surpriză și asigurând utilitatea acestui instrument în vederea recuperării datoriilor de la un debitor transfrontalier.
Procedura emiterii Ordonanței este o procedură ex parte, nefiind notificată debitorului.
Având în vedere că instanța nu va audia debitorul într-o etapă preliminară, Regulamentul prevede unele garanții financiare specifice pentru a împiedica utilizarea abuzivă a Ordonanței și pentru a proteja și drepturile debitorului. Astfel, în situația în care creditorul a obținut deja o hotărâre judecătorească sau un act autentic ce poate fi executat, instanța are posibilitatea de a cere creditorului depunerea garanței, doar dacă va considera necesar și doar dacă reiese din circumstanțele cauzei.
Garanția este stabilită de instanță după aceleași criterii ca în procedura internă, încât să se prevină utilizarea abuzivă a ordonanței și să asigure despăgubirea debitorului, în acest sens instanța va ține cont la stabilirea cuantumul garanției de sume pentru care se emite ordonanța.
Această procedură este urmărită cu interes mai ales din punct de vedere practic unde cei cu experiență în recuperarea creanțelor transfrontaliere cunosc realele dificultăți în ceea ce privește obținerea de informații cu privire la coordonarea conturilor bancare ale debitorilor.
Ce se întâmplă dacă creditorul nu cunoaște numele băncii sau alte detalii ale contului debitorului?
Un alt aspect important al acestei proceduri este faptul că, dacă creditorul care a obținut într-un stat membru o hotărâre judecătorească, are motive întemeiate să creadă că debitorul deține unul sau mai multe conturi la o bancă dintr-un anumit stat membru, dar nu cunoaște denumirea băncii sau adresa acesteia și nici codul IBAN sau alte detalii privind contul debitorului, poate prin intermediul procedurii Ordonanței să solicite instanței la care a fost depusă cererea de emitere a acsteia să obțină informațiile necesare pentru a permite identificarea băncilor și a conturilor debitorului.
Creditorul nu poate transmite în același timp la mai multe instanțe cereri paralele pentru emiterea Ordonanței împotriva aceluiași debitor, vizând garantarea aceleiași creanțe. De asemenea, creditorul va trebui să declare prin cererea sa de emitere dacă a depus la o altă instanță sau autoritate o cerere națională echivalentă împotriva aceluiași debitor și vizând aceiași creanță.
Cum recunoști Ordonanța?
Ordonanța se va emite utilizându-se un formular alcătuit din două părți, partea A și partea B. Partea A a formularului urmează să fie furnizată băncii creditorului și debitorului iar partea B urmează să fie furnizată creditorului și debitorului.
Utilizarea unui formular tipizat ca și în cazul somației de plată europeană (European Order for Payment) este utilă din punct de vedere al emiterii de către instanțele statelor membre a unui formular identic, care nu va pune în dificultate instanța de executare cu un conținut diferit și specific fiecărei instanțe în parte.
Recunoașterea și executarea ordonanței asigurătorii europene în statele membre
Creditorul indisponibilizează fondurile debitorului prin intermediul Ordonanței până la încheierea executării Ordonanței sau după caz până când o măsură privind executarea unei hotărâri judecătorești, a unei tranzacții judiciare sau a unui act autentic, obținută de creditor în legătură cu creanța care urma să fie garantată prin Ordonanță, produce efecte cu privire la fondurile indisponibilizate prin aceasta.
Ca și în cazul somației de plată europeană, Ordonanța emisă într-un stat membru va fi recunoscută în toate celelalte state membre fără a se impune nicio procedură specială și este executorie în celelalte state membre fără să fie necesară o hotărâre de încuviințare silită.
Salutăm apariția acestei proceduri ce ne permite extinderea executării debitorului și în afara granițelor, mai ales în contextul actual în care deschiderea libera circulație a serviciilor și a capitalului în cadrul Uniunii Europene este o practică.
Considerăm că procedura Ordonanței este un instrument foarte util și care trebuie utilizat în executările silite transfrontaliere pentru că îi permite unui creditor să împiedice tocmai transferarea sau retragerea fondurilor deținute de către debitor dintr-un cont bancar aflat pe teritoriul Uniunii Europene, pericol care afectează soarta actualelor executărilor silite.
McGregor & Partners este o societate de avocați cu birouri în București, România și Sofia, Bulgaria, asociată cu firma de avocatură Stephenson Harwood din 2002. Condusă de Neil McGregor, avocat britanic cu una dintre cele mai îndelungate activități de avocat străin în domeniul comercial din Europa centrală și de sud, echipa McGregor & Partners de avocați români și bulgari cu experiență în domeniul comercial, oferă consultanță în orice aspecte de drept comercial, ocupându-se în particular de achiziții & fuziuni, activități de finanțare și alte investiții pentru companii și fonduri multinaționale.
