Conform celui mai recente ediții a studiului ROADS, realizat de către IAB România și PwC România, industria de advertising din România a crescut cu 15% în 2013, valoarea pieței de publicitate online raportată de participanții la studiu cumulând 112.9 milioane de lei.
Deși începutul anului 2013 a adus o scădere față de ultimele 6 luni din 2012 (-12%), însumând 45,5 milioane lei, semestrul doi a generat în schimb o creștere de 48% comparativ cu prima parte a anului, ajungând la o valoare totală de 67,4 millioane RON. Al doilea semestru din 2013 a adus o creștere în termeni reali (like-for-like) comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior. Astfel, valoarea raportată de grupul de referință, din care fac parte companiile care au participat la toate cele 4 ediții din 2012 și 2013 ale studiului, a crescut cu 7% fața de cea înregistrată în semestrul doi din 2012.
În semestrul al doilea al anului 2013, industriile de Telecom, Servicii Financiare și Auto au condus detașat în topul investițiilor în publicitatea online. Acestea au fost urmate de Cosmetics and Toiletries, Food, Drinks și Online Retail, după cum se arată în graficul următor.
Despre creșterea industriei, Ioana Anescu, Director Executiv IAB România, explică: „Motivul pentru care piața de publicitate online a înregistrat această evolutie în 2013 este, într-o oarecare măsură, creșterea volumului de tranzacții raportate prin Facebook și Google, datorat intrării în studiu a jucătorilor din zona agențiilor media. În plus, campaniile sunt de la an la an planificate mai responsabil, mai eficient și mai bine orientat către îndeplinirea obiectivelor vizate”.
„Evoluția consistentă a publicității online în semestrul al doilea din 2013 trebuie pusă în contextul accelerării creșterii economice generale a țării și dă motive de optimism pentru debutul unei noi etape de creștere, atât de necesară, mai ales pentru publisherii locali, greu încercați în confuntarea cu giganții globali. Speram ca online-ul să reprezinte primul segment care iese din criza ce afectează de câțiva ani întreaga industrie de media și publicitate din țara noastră și să stimuleze revenirea celorlalte segmente ale pieței”, a declarat Bogdan Belciu, Partener, Consultanță pentru Management, PwC România, coordonatorul studiului ROADS.
Formatele digitale utilizate cel mai frecvent în 2013 sunt, în mod detașat, cele embedded, urmate de cele interruptive, respectiv de conținutul sponsorizat.















