Search
Luni 20 August 2018
  • :
  • :

PwC România își extinde echipa dedicată sectorului public prin cooptarea Samirei Șerbănescu-Voicescu

Samira Șerbănescu-Voicescu s-a alaturat echipei PwC România, după o carieră diplomatică de 10 ani, pe parcursul căreia a lucrat la Ambasada României din Washington, Statele Unite ale Americii, urmată de 7 ani de activitate în domeniul  afacerilor publice. Ea ocupa poziția de Senior Manager în cadrul echipei de consultanță a PwC, experiența și poziția sa completând competențele echipei dedicate sectorului public din cadrul PwC România.

Samira a deținut funcția de Director General Adjunct al biroului din România al firmei americane de consultanță McGuireWoods Consulting, unde a condus practica dedicată sectorului energetic și a acordat consultanță în domeniul relațiilor guvernamentale și comunicării strategice unui mare număr de investitori străini – companii nord-americane și europene – pe care i-a sprijinit în promovarea și derularea cu succes a operațiunilor în România. Samira a lucrat pe proiecte în care a interacționat activ cu instituțiile din sectorul guvernamental la cel mai înalt nivel, corpul diplomatic acreditat la București, mediul de afaceri local și alte entități relevante pentru afacerile clienților din portofoliu.

„La PwC folosim expertiza consultanților noștri pentru a contribui la rezolvarea unor probleme importante pentru sectorul public. Spre exemplu, echipa noastră a fost implicată în mai multe proiecte prin care autoritățile locale au putut să-și eficientizeze activitatea, economisind în acest fel fonduri care s-au întors la cetățeni, sub formă de investiții și servicii publice mai bune. Experiența diplomatică și de afaceri publice a Samirei va ajuta la consolidarea echipei noastre dedicată sectorului public și ne va da posibilitatea să valorificăm experiența ei bogată acumulată pentru a ajuta instituțiile publice și companiile de stat să gestioneze proiecte complexe și cu o importanță deosebită pentru viitorul țării noastre”, a declarat Ionuț Simion, Country Managing Partner, PwC România.

„Sunt onorată să mă alătur unei organizații lider la nivel internațional și unei echipe valoroase de profesioniști de talia celor din PwC România, cu dorința de a contribui semnificativ la creșterea business-ului organizației, prin valorificarea experienței mele profesionale și expertizei în domeniul relațiilor guvernamentale pe multiple segmente. Sper că proiectele pe care le voi derula alături de colegii mei să aducă valoarea adăugată de care clienții noștri au nevoie, cu impact relevant pentru activitatea acestora și imaginea României, evidențiind, totodată, standardele profesionale înalte ale PwC și calitatea desăvârșită a serviciilor pe care le oferim”, spune Samira Șerbănescu-Voicescu, Senior Manager, Advisory Consulting – Public Sector, PwC România.

„Investim în dezvoltarea echipei de Public Sector cu dorința de a fi mai aproape de nevoile clienților noștri și pentru a-i sprijini mai bine în dezvoltarea proiectelor la care lucrează. Alăturarea Samirei la echipa PwC România ne va ajuta în dezvoltarea relațiilor de afaceri și deschiderea către sectoare și provocări noi. Ne dorim ca experiența Samirei să aducă un avantaj în modul în care vom aborda noile proiecte la care întreaga echipă lucrează”, a precizat Bogdan Belciu, Partener, Servicii de Consultanță în Afaceri și Management.

Samira este absolventă a Facultații de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității București și are un masterat în limba arabă. Vorbește fluent patru limbi străine și a efectuat specializări externe în domeniul consultanței în afaceri și relațiilor internaționale.

Scopul PwC este de a construi încredere în rândul societății și de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Firmele din rețeaua PwC ajută organizațiile și indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o rețea de firme prezentă în 158 de țări cu mai mult de 236.000 de specialiști dedicați oferirii de servicii de calitate de audit, consultanță fiscală și consultanță pentru afaceri.

PwC se referă la rețeaua de firme PwC și/sau la una dintre firmele membre, fiecare dintre acestea fiind o entitate juridică.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *