În cadrul ediției 2014 a Congresului Internațional al INSOL Europe, Radu Lotrean, unul dintre co-fondatorii CITR, a fost numit co-președinte al Comitetului Statelor din Europa de Est (EECC) pentru un mandat de trei ani. Acesta va prelua atribuții de coordonare a comitetului și va organiza următoarea întâlnire anuală a asociației, ce va avea loc în mai 2015, la Vilnius, Lituania. Radu Lotrean a fost ales anul trecut în Consiliul de Conducere al INSOL Europe, cea mai mare organizație europeană a specialiștilor în restructurare și insolvență, ca reprezentant al României, pentru o perioadă de trei ani.
În cadrul acestui eveniment, Radu Lotrean a fost desemnat de asemenea și membru în comitetul de organizare al Congresului INSOL Europe din 2015 de la Berlin, precum și responsabil delegat de către Consiliul de Conducere pe problemele de recrutare de noi membri.
Specialiștii CITR au fost premiați în cadrul Congresului pentru aportul adus în practica internațională prin intermediul unui studiu de specialitate. Lucrarea a fost elaborată de către Radu Lotrean și Vasile Godîncă-Herlea, și urmărește studierea unei noi abordări a insolvenței companiilor – o analiză juridică comparativă a prevederilor și practicilor relevante în Statele Membre, proiect dezvoltat împreună cu Comisia Europeană.
”Piața insolvenței este, la nivel european, într-o continuă schimbare și se simte nevoia unor abordări care să susțină noile realități economice. Discuțiile din cadrul Congresului de anul acesta reprezintă baza pentru aceste schimbări, care vor fi dezbătute și la următoarele evenimente de profil. Mă onorează faptul că am fost numit în comitetul de conducere al EECC și că România are un rol important în moderarea și structurarea acestor discuții. Este o validare a profesionalismului de care specialiștii din țară dau dovadă. Mai mult, disticția pe care CITR a primit-o, pentru studiul privind inovarea în domeniul insolvenței, ne onorează și responsabilizează în același timp”, a declarat Radu Lotrean, asociat fondator al CITR și reprezentantul României în Consiliul INSOL Europe.
În plenul Congresului INSOL Europe, Radu Lotrean a prezentat situația domeniului insolvenței în România, și a evidențiat cazurile depășite cu succes de companiile care au ieșit din procedură. Prezentarea sa, ”Principii și bune practici pentru practicienii în insolvență”, a fost realizată în colaborare cu Universitatea Leiden, Olanda.
INSOL Europe este o organizație profesională a specialiștilor în restructurare și insolvență, fondată în 1981 în Franța, care adună peste peste 1.150 de membri, din 48 de țări. Organizația își propune să fie una dintre cele mai importante voci în mediul european în ceea ce privește reorganizarea afacerilor, turnaround și probleme de insolvență și să faciliteze schimbul de informații și idei între membrii săi, precum și dialogul între industrie și oficialii europeni.
Congresul Internațional al INSOL Europe s-a desfășurat la Istanbul între 9 și 12 octombrie 2014.















